Doar eu cu mine – III

Te aștept de mii de clipe, întorc clepsidra crezând orbește în timp. Închid ochii și mă privesc, mă simt departe de propriile emoții. În întunericul propriilor ochi văd doar pete de nonculoare, uniforme figuri geometrice. Îmi pătrund în propria durere, gustând din sucul preparat de ploaia ce curge, picurând șiroi de apă pe pereții inimii. Privesc tăcută tabloul – vreau doar un semn de la cer, să știu dacă mai vii. Femeia cu ochii în pământ mai poate fi iubită? Mai poate fi numită de un bărbat „iubita mea”?

Mi-e dor de acea Mădă care iubea fără să știe că poate fi rănită. Eram curajoasă să-mi dau inima cerând în schimb doar iubire. Aș vrea să pot scurge din mine lacrimi, să dărâm zidul construit din precauție în jurul inimii…Îmi strigă inima bâtându-mi puternic în piept, urlă spunându-mi răstit că nu mai are puterea să te caute printre suflete goale, dincolo de umbrele lumii. Mi-aș dori…de-ar fi atât de simplu… Tremur armele îmi cad, puterile se frâng în vibrația strigătului, ce-mi scrie pe o tablă neagră „ renunț!”. Îmi pare rău…ai fost un vis frumos în palmele unei copile, care a crezut că va fi iubită într-o zi de un bărbat, de un suflet matur care să nu îi strivească ființa plimbându-și corpul în alte brațe. Am cerut poate prea mult…Cu ochii îmbibați în lacrimi îți sting viața, ce-ți era de un timp conectată doar la aparate care mențineau focul în ale tale aripi, scânteia care te ajuta să zbori.

Îți fac cu mâna și îți spun că mi-aș fi dorit să te fi putut împlini, aș fi vrut să te văd prins împreună cu mine de mâna acelui om iubitor, persoana lângă care să putem fi noi. Acel om care să ne vadă veseli, dar și atunci când suntem triști, dar care să nu plece. Să rămână acolo chiar și atunci când plouă între noi. Rămân cu ale mele lacrimi ce mi se usucă încet pe obraz, iar tu te înalți spre cer uitat de stele și de…și de…o parte din mine. Iartă-mă…nu am putut, nu l-am găsit…nu m-a găsit.

Va urma…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.