Suflete în ceață

Falsitatea din sufletele lor, acele inimi care vând iubirea la preț de sentiment profund, izvorâtă din ape murdărite de ură. Sunt oameni care apar în calea noastră, să ne învețe că a fi un suflet gol nu este un ideal iscălit pe o listă de dorințe. În ei nu este spațiu pentru doi, pentru emoții … Continuă să citești Suflete în ceață

Draga mea prietenă,

Mi-ai fost prietenă mereu, n-ai plecat de lângă mine chiar dacă timpul m-a trecut prin clipe dificile. Iartă-mi stângacia din cuvinte…mi-e greu să îți scriu fără să scurg din mine emoții. Îmi ești cea mai bună prietenă, un suflet rar în această lume, sufletul pe umărul căruia mi-am plâns bucuria, dar mai ales tristețea. M-ai … Continuă să citești Draga mea prietenă,

Mă întorc la mine (XI)

Ascult în tăcere vântul, ce-și plimbă agitat curenții. Se grăbește să închidă cerul cu alte ploi, cu alte pete întunecate. Iarna e aici – neschimbată parcă de anul trecut, tot cu haine grele își împodobește copacii, iar pe tânărul ger nu l-a uitat acasă. Îngheață tot…pe unde suflă el rămân pori de gheață, precum roua … Continuă să citești Mă întorc la mine (XI)

Mă întorc la mine(X)

Pete intense de iubire împrăștiate zglobiu printre stele, incerte emoții desenate pe cerul nopții. Privind cerul ai crede că zborul îți va fi un stol de păsări întins peste ceața dimineții, purtat în valuri de aripile văzduhului, dar norii te anunță că turbulențe vor fi între tine și vântul aducător de ploi. În lumina sufletelor … Continuă să citești Mă întorc la mine(X)

Mă întorc la mine(IX)

Strâng în palme norii cerului, presărând picuri de ploaie peste foile albe întinse pe pat. Albul paginilor absoarbe apa din picături, din ei albul foii se transformă în gri, cerc în care lacrimile cerului și-au imprimat amintirile. Printre porii paginii ești și tu, suflet fără nume, născut din…cenușă de vis. Te simt printre degetele care … Continuă să citești Mă întorc la mine(IX)

Mă întorc la mine (VII)

Ninge ușor și rece din plumburiul cer curg fulgi pufoși de gheață. Vântul și-a înghețat curenții, lăsând în urmă țurțuri purtați de copacii dezgoliți de frunze. Stau pe crengi precum un șirag de mărgele așezate la gâtul unei zeițe. Împodobiți cu cercei de gheață se clatină scoțând sunete, clinchete de clopoței făcuți parcă din sticlă. … Continuă să citești Mă întorc la mine (VII)