Artcezara

 Am fost aici lângă oceanul plin de tine,
 Lângă un tu și un noi, lângă cuvinte și suspine,
 Rostite de noi în noapte.
 Mă plimb tăcută prin toate, prin valul dintr-o mare moartă.
  
 Lângă ultima ta fărâmă de iubire te-am găsit,
 Mort, lipsit de a ta vlagă de suflet gol…
 Un suflet ce privește iubirea, cum privește sunetul marea,
 Cum descoperă ochii fiecare stea din sare,
 Căzute pe a noastră cărare.
 Cum dezvăluie vântul chemarea unor lacrimi pe chipul tău…uitarea…unor zori de timp pierdut,
 Unor cântări de ploi căzute în zbor frânt.
 
 Te priveam cum poate nimeni nu a izbutit,
 Plină de dor arzător, de foc mistuit.
 În ai tăi ochi se oglindea ascultător ritmul,
 Unor bătăi de inimă rănită de timpul
 Ce ne-a ținut prizonieri în al său infinit.
  
 Zidit a fost totul din neant topit…
 Cu iubire din granit am clădit,
 Clipă cu clipă a noastră stea căzătoare.
 Timpul, cerul și sufletul întreg au fost aici…
 Martori la ce am clădit.
 
 Te-am iubit cum poate n-am iubit pe nimeni…
 Cu ultima suflare din adâncuri te-am oprit
 Să nu zbori din mine, să nu omori nimic din tot,
 Ce am sădit cu tine în nisip sfințit.
  
 Totul a căzut când fiecare parte din acest întreg
 S-a coborât din nori pe pământul inundat de ploi,
 Într-un vis ce a murit ucis de voi…
 Compus din tu și ea, cea pe care acum, iubirea mea, o vrea,
 Toată, întreagă fără cea care a fost cândva…iubirea ta.
   
 Te-am iubit cum poate a iubit orbul lumina,
 Marea visarea, cocorii văzduhul, păsările cerul.
 Te-am alungat din noi, rămânând doar eu,
 Când te-am privit în brațele unui alt zeu
 Ce nu eram eu, ci o altă stea, ce te vrea acum, visarea mea.
 
 Te-am uitat în umbra unui înger stins,
 Îngropat în valea unei vechi iubiri
 Ce a murit de mâna unui călău de zeu,
 Ce a ucis totul cu mâna ta, Adonis.
 
 Adu-ți aminte de acel vis
 Ce ți-a umbrit cu mii de iubiri,
 Al tău destin de mult învins
 Un vis ce te-a iubit în scris… 

12.09.2013