Plutesc printre gânduri, căutându-ți mirosul de flori în ploaia măruntă. De uitat…nu am știut a da uitării prezența ta, chipul acela îmbrobodit cu soare și cer senin. Cu tine în suflet am primit în brațe curajul de a iubi. Mi l-ai adus pe el în cale…un suflet cu care pare că pot fi eu, fără timiditate.
Păsările îți zboară necontenit, ducând cu ele un dor mocnit de a fi eu, fără alte ziduri ridicate în jurul meu. Le privesc cum își duc aripile atât de sus, atingând cu ciocul norii. Împreună cu florile tale am renăscut și eu – lăsând să mi se vadă sufletul exact așa cum este.
Am lăsat frica în grija timpului, așa cum și tu ai topit frunzele înghețate, transformându-le în verde crud. Soarele tău făurit din lumini incandescente, îmi vorbește despre clipele în care a stat ascuns în umbra iernii. Și el ți-a dus dorul, răcind pământul cu ale sale dimineți cu fulgi de nea.
Mi-am lăsat inima patrunsă de vraja ochilor săi – ușa inimii a căzut secerată parcă de un fulger. Sărutul tău…o atingere pe care ale mele buze a uitat-o, fiorul așternut pe piele îmi aduce aminte cum se simte mângâierea unor mâini pe trupul meu.
Cu vântul plimbat printre atingeri și flăcări, îmi las inima în palma ta. Îi dau scris primăverii că nu te voi pierde atât de ușor, indiferent ce ploi va aduce între noi. Vei rămâne aici, lângă inima mea până când timpul va pune „stop!”.
Te desenez cu mintea pe pânza dorințelor pe care le vreau împlinite. Mi-aș dori să exiști, să nu fii doar o iluzie sau un alt fluture trecător, să nu zbori, cum pleacă cocorii când trece soarele primăverii. Mi-am dat voie să visez, purtată de dulcele miros de liliac. Îți recunosc, draga mea primăvară, nu știu ce-mi va fi acest suflet adus de tine…dacă va rămâne mai multe anotimpuri lângă mine. Dar…îmi pare un înger care nu a fost demon, un suflet plin de frumos.
Privindu-l inima rememorează secvențe dintr-un film, o peliculă în care a iubi era finalul fericit. Am dorul aprins în mine, îl privesc cum arde lent, acoperind pereții inimii cu flame. Focul a început să ardă, să trosnească mici fărâme de var desprinse din perete. Miroase a vopsea încinsă, a dor de a iubi făcut lumină în umbră. Ochii tăi răsar din cenușa focului, acele stele ce-mi pătrund adânc în suflet, fără să vreau.
Mă pierd în ei…mă cuprinzi lent, fără să te grăbești. Ești aici…îmi pari atât de real, conectat cu sufletul ce-mi stă îmbibat în mirosul tău primăvăratic.
Te am aici, dezgolit de frici și gânduri negre. Îți simt respirația cum urcă și parcă nu ar mai coborâ, ar rămâne în pieptul tău cum tot cu aer, încărcându-ți ființa de ploi. Apoi ai expira ca și cum cerul ți-a fost mereu senin.
Te rog, suflet plămădit din primăvară, să nu-mi furi cerul și nici stelele nopții. Lasă-mi iluzia existenței tale presărată cu gustul dulce al iubirii abia născute. Nu ucide vântul primăverii cu gheața din ploile toamnei – n-aș vrea să moară înecată în frunze și petale înghețate. Lasă-mi pomii verzi, florile îmbujorate, păsările cântătoare.
În tine mi-am lăsat licărirea inimii, lumina acelui vis mult dorit. Tu – tu ai lăsat în urma ta vântul aducător de ploi trecătoare, atât ai putut să-mi lași…picuri de rouă înșirați pe norii închiși. Acel tu crezut, sperat și așternut în gând, acea senzație de „tu ai fi acel el dorit, conturat, ilustrat în mii de nopți cu cer înstelat”, dar – tot tu ai stins lumina acelui gând, spunându-mi nonșalant că „nu sunt pregătit pentru o relație serioasă, vreau doar sentimente carnale”.
Ar fi fost prea frumos să devii real, extras dintr-un vis nocturn, pictat în sfârșit pe pânza vieții mele. Dar…îți mulțumesc pentru visul renăscut, pentru fiorii aprinși pe o piele uitată de flame. A fost frumos…plăcut să zbor când inima uitase să plutească printre alte stele.
Va urma?
21.07.2023
Artcezara 