Noi (2)

Te știu lângă mine. Ești aici de când timpul și-a scurs ultima picătură, iar toamna a așternut primele sale frunze. Parfumul zorilor târzii îl simt prinsă corpul tău încă inert, adormit și îmbătat de iubire. Lângă tine mă simt protejată, îmi ești scut, ale tale brațe și al tău suflet sunt parte din apărarea mea atunci când mă simți că nu mai am puteri.

Prin ochii tăi mă văd frumoasă, o ființă desprinsă parcă din povești, basme scrise despre a iubi cu tot sufletul. Îmi plimb degetele prin părul des, te privesc curpins de somn. Mâna ta încă îmi stă așezată pe talie, a stat acolo întreaga noapte. Să iubesc părea a fi o iluzie, dar tu mi-ai dovedit că iluziile se pot transforma în fluturi multicolori, care emană în zborul lor iubire. M-ai învățat să zbor, dezlegându-mi aripile, pană cu pană. Ai avut multă răbdare cu mine și încă ai – stoc de calm și răbdare avem amândoi, dar pentru tine a fost nevoie de stoc dublu și ți-ai asumat asta.

M-am îndrăgostit de tine fără să vreau – ai venit în viața mea când inima s-a întors la mine, reconstruindu-mă după furtuni. Pur și simplu te-ai așezat cu blândețe lângă mine. Te-am văzut, ți-am ascultat vocea caldă și ți-am privit ochii. Prin oglinda lor îmi spuneai că ai venit pentru a mă iubi exact așa cum sunt.

Un bărbat înalt, îmbrăcat elegant, cu părul scurt și brunet, ochi de un căprui pătrunzător. Pășeai către mine puțin timid, dar hotărât. Parfumul tău mi amintesc și acum – o mireasmă de mosc și acea tușă de bărbătesc. Emanai prin porii trupului tău emoții aprinse, o dorință blândă. Aveai ceva senzual în mișcări, în acel mers sigur pe sine. Nu ți-ai pierdut senzualul, și acum când dormi ești atât de dulce. Soarele îți descoperă acele trăsături care îmi provoacă fiori pe piele. Aș vrea să fi treaz, dar în același timp parcă nu ți-aș strica somnul profund…cu toate că poate ar merita.

Stau goală lângă tine, gândindu-mă la noaptea trecută…

Va urma…

06.09.2024


Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.