Artcezara

Prolog

— Cum s-a întâmplat, Dalina? Te-a acostat pe stradă?
— …Da, mergeam spre facultate, era seară.
— …Nu se poate! Nu are cum! Așa din senin?
— Da…
— Pot urca până la tine?
— Nu, nu poți…
— …Trebuie să plec, am trenul peste 10 minute.
— Te asigur că îl voi prinde, trebuie să îl prind! Vreun cerșetor ar fi trebuit să-l fi văzut. Trebuie!
— Ai grijă de tine, Dalina!

Zăpada scârțâie sub pașii lui grăbiți. Rămân în frig, cu brațele pe lângă corp, forțându-mă să fac un pas spre casa scării. Curaj nu am să-i spun tot ce – poate ar fi meritat să audă. După câteva minute găsesc puterea să plec din loc, deschid ușa, o las pur și simplu să se trântească în urma mea. S-a terminat – îmi spun în timp ce urc spre apartament. Aici este punctul poveștii în care am crezut.  În aceste ultime secunde ale noastre tu îmi păreai a fi ce nu-mi doream.

L-am iubit așa cum nu mai iubisem. Durerea din mine era stană de piatră, un bolovan sprijinit de inima mea. Nu l-am putut plânge, așa cum o face orice fată, care trece printr-o despărțire de un suflet iubit cu toate celulele din corp. S-a împietrit suferința, precum un om ce s-a întâlnit cu Meduza, mă simțeam de parcă emoțiile stagnaseră în cutia inimii. Au urmat nopți, zile, ore și mii de minute petrecute cu gândul la ce am putut greși, ca el să plece subit de lângă mine. Mă întrebam privind în trecut dacă m-a iubit așa cum mă făcuse să simt…

Darian

— Dalina, hai la o plimbare! – îmi spune o voce vioaie în telefon
— Nu, n-am starea necesară. Nu mă simt prea bine.
— Hai! Te rog! Trebuie să mă văd cu verișoara mea. Vine cu nepotul ei. Nu aș vrea să merg singură. Te rog, Dalina!
— …Fie! Hai că vin. Unde ne vedem?
— Ne întâlnim într-o oră în stație la BCU, la Fundație. Pe partea cealaltă este un parc mic. Te aștept acolo!

Sunt studentă în anul II, la FEAA, locuiesc undeva în chirie, în Iași. Stau aproape de gară, la un bloc cu 4 etaje. La acel moment nu aveam gândul îndreptat spre iubire, preocupările mele erau mereu studiul și atunci când aveam timp liber scriam poezii. Ieșitul în club sau în oraș nu erau printre activitățile mele curente, dar aveam o prietenă care găsea căi să mă scoată din casă. Ea e Mona, studentă ca și mine, la aceiași facultate, zgubilitică și foarte tupeistă. Genul acela de fată căreia îi plăceau mai mult serile de distracție. Așa a început povestea primului zbor – Într-o zi însorită de iarnă, într-un oraș cochet, pe-o bancă, în parc. Nu mă simțeam prea bine, dar am ieșit totuși din casă de dragul ei.

Am ales o ținută lejeră, blugi și o bluză neagră. Părul mi l-am prins într-o coadă. N-am avut starea să mă machiez, m-am dat ruj și pe față m-am dat cu o cremă. Stația de autobuz era puțin departe de blocul meu. Am ales să nu mă grăbesc, nu aveam motive să ajung prima.

Era o zi de sâmbătă însorită, puțin rece, cu zăpada depusă pe asfalt și pe copacii scuturați de frunze. Îmi plimbam ochii pe cerul plumburiu, dorindu-mi să-mi golesc mintea de gânduri. În câteva minute am ajuns în stație. În jur puteai vedea oameni, care se plimbau sau alergau să mai prindă un magazin deschis. Forfota mașinilor nu lipsea din peisajul iernii. Zgomotul lor îți aducea aminte că te afli într-un oraș mare, circulat din toate direcțiile. Călătoria cu autobuzul a durat 15 minute, timp în care mintea zbura tot mai departe. Contemplam la ziua ce mi se desfășura în fața ochilor…o zi pe care fără vreun semn o simțeam plină de surprize. Ajunsă la destinație o zăresc pe Mona cu o fată, un băiețel și alături un bărbat mic de statură, îmbrăcat într-un palton negru. Cine o fi acel bărbat? – mă întrebam în timp ce mergeam către parc. Îi văd așezați pe o bancă, vorbind.

— Bună, Mona!
— Bună, Dalina! Ai ajuns! Ce faci? Nu arăți prea bine…Ce ai pățit?
— Sunt obosită. Am avut de învățat și nu am dormit prea mult azi noapte…
— …Of. Mai ieși și tu din casă! Ți-o prezint pe verișoara mea, Andreea și pe amicul ei.
— Încântată de cunoștință! Mă bucur să vă cunosc! răspund zâmbit.

Îmi răspunde la salut doar Andreea, el preferând să se ridice și să vină spre mine. Cu un gest simplu și direct îmi întinde mâna spunându-mi:
—Sunt Darian. Încântat de cunoștință!
Ne privim în timp ce palmele noastre împreunate transportă fiori prin piele. Ochii lui de un căprui închis și buzele pline, au fost tabloul pe care inima l-a pictat în culori aprinse. L-am urmărit cu privirea, era cu pupilele conectate cu ochii mei. Scurtul moment de fior s-a încheiat brusc, când nepotul verișoarei voia să se joace cu cineva și l-a găsit pe Darian. Ne-am desprins din legătura mâinilor. A plecat fără vreun cuvânt.
Tot restul zilei am stat departe unul de celălalt. Timpul în acea zi a zburat mai repede, grăbit parcă să prindă zorii altei zile. Am hotărât să o conducem întâi pe Andreea la autogară, apoi să mergem fiecare spre casă. Drumul spre autogară a fost liniștit, cu veselie și multe glume. Darian era tot mai apropiat de Mona, iar Andreea părea că îi încurajează. Nu am comunicat prea mult, ochii lui erau acum doar la ea. Eu nu păream ai fi pe plac. Simțeam că între el și prietena mea se leagă ceva. La un moment dat, ne-am despărțit de Andreea, iar eu am decis să o i-au spre casă singură.

— Mona, eu mă duc spre casă. Ai grijă de tine! Ne mai vedem!
— Te pup, draga mea! Ai grijă pe drum! Îmi dai un semn când ajungi acasă.
— Sigur! Aveți și voi grijă!

I-am lăsat mergând și vorbind în continuare. Râdeau și păreau a se simți bine unul lângă celălalt. Pașii îmi erau grăbiți. Seara era aproape și fiind iarnă știam că trebuie să ajung acasă în siguranță. Ajunsă acasă mi-am lăsat telefonul la încărcat, nu înainte de ai spune Monei printr-un mesaj că am ajuns întreagă. Epuizată și obosită am decis să mă afund într-un duș lung și relaxant. În mintea mea lucrurile erau clare: Mona avea o conexiune cu Darian. Mi-am golit mintea de acest gând și m-am lăsat purtată de mirosul plăcut de lăcrămioară a gelului de duș. M-am demachiat, m-am dat cu cremă și m-am așezat confortabil în pat. Simțeam cum somnul mă cheamă, dar a fost scurt alungat de vibrații lungi ale telefonului. Mă întind să-l scot din priză și văd mai multe mesaje de la Mona și apeluri ratate de la un număr necunoscut. În mesaje prietena îmi spunea că Darian i-a cerut numărul meu de telefon, că ar vrea să vorbească cu mine. Deschid căsuța de mesaj și dau să tastez, dar nu apuc pentru că telefonul meu sună din nou. Același număr necunoscut îmi apare pe ecran. De obicei nu răspund la numere necunoscute, dar citind mesajul Monei îmi dau seama cine ar putea fi. Decid să răspund. O voce plină se aude de la capătul celălalt.

— Bună! Sunt Darian. Am numărul tău de la Mona. Vreau să vorbim. Ai puțin timp?
— …Bună! Sigur! Cu ce te pot ajuta?
— …Aș vrea să ne vedem, dacă vrei și tu.
— Darian, nu cred că e cazul. Nu sunt persoana potrivită pentru tine. Cu Mona ai o chimie specială…
— Cu Mona nu am nimic. Doar am vorbit. Nu îmi place de ea. Tu mi-ai atras atenția. Aș vrea să ieșim la o cafea. Ai vrea?
La auzul acestor vorbe inima a început să-mi bată puternic, palmele îmi transpirau pe telefon, iar vocea începea să se stingă de emoții. Vocea lui era atât de convingătoare, caldă și totodată dulce-amară. Nu știam ce să-i răspund – era prima dată când primeam o astfel de invitație de la un bărbat. Am acceptat până la urmă să mă văd cu el, cu toate emoțiile din mine. I-am lăsat ușa inimii deschisă, dându-i șansa de a mă cunoaște așa cum sunt.
Las telefonul din mână. Într-o fracțiune de secundă primesc un apel de la Mona.

— Ce faci, fată? Ai vorbit cu Darian? Îmi ceruse numărul tău după ce ai plecat. Tocmai ai făcut o cucerire!
—Da, am vorbit cu el. Credeam că te place…
—Pe mine?!? Nuuuu! Am stat doar de vorbă. Nimic special. E simpatic, dar nu pe gustul meu. Pe tine a pus ochii! Mi-a spus că te place și că vrea să te cunoască mai bine. I-ai dat o șansă?
—Da, a rămas că ne vedem la o cafea mâine, după ore. Pare băiat bun, sper să fie așa. Am emoții. Este prima mea întâlnire cu un băiat. Nici nu știu cum să mă îmbrac. Oare am făcut bine că am acceptat?
—Stai liniștită, așa eram și eu când am avut prima relație. Te obișnuiești cu el. În timp va fi bine. Ai tu o rochie elegantă, neagră, cu buline. Ar merge perfect pentru o seară în doi. Ai curaj! Nu te panica! Bărbații sunt ușor de impresionat. N-au nevoie de prea multe brizbrizuri, ceva simplu și natural. Pentru ei corpul este tot ce contează, cel puțin la prima impresie. După, vedeți voi ce va fi. Poate te văd și pe tine „începută”. De când tot îți spun…
—Pentru tine a contat mereu sexul, în schimbul studiului. Nu sunt ca tine. Am venit în Iași pentru facultate. N-am în gând să fac sex. Nu încă și nu cu oricine, cum faci tu.
—Da, da, tu și principiile tale, Dalina! Lasă-mă cu studiul tău! N-am venit să mă călugăresc. Am venit să fug de gura bunică-mii și să-mi trăiesc viața. Așa că mergi și cucerește-l, fată! Nu fii proastă!

Va urma…