-
Contemplu cerul de la geamul cabanei, plimbându-mi gândurile într-o altă lume, departe de zgomotul naturii. Sunt eu – fetița timidă, prinsă în brațele unui fluture cu aripile colorate. Un zburător viu, jucăuș, dar încuiat imaginar într-o peliculă a timpului, pe care cei mari îl numesc emotivitate. Un val de emoții îmi inundă ființa atunci când…
-
Ai fost…Ești prezent aici sau absent? Pierdut în depărtări îmi spui că n-ai plecat…Dar tu ai fugit sub stropii de ploaie,Îi lași să te inunde…Ai umbrelă? – Te vrei udat până la piele,Fără durere, lipsit de lacrimile mele.Ești bine îmbrăcat? Sau vântul ți-a răcit sufletul?Oare mai ai soarele în trupul tău gol?Ți-a înghețat inima în…
-
Mă trezește zgomotul de tren. Îmi ridic privirea și văd că ne-am oprit într-o gară plină de flori. Pe o tăblie agățată undeva pe un felinar scrie: ” ne apropiem de viitor”, iar mai jos cu litere mici puteai citi: „Gara Departe de Trecut”. Printre miile de lumini se întrezăresc chipuri, ochi căutând o rază…
-
Nu te-am uitat – cu toate că am avut momente când am vrut, dar de fiecare dată ceva te-a ținut aici, înglobat în mine, amestecat cu a mea ființă. Vocea o păstrez înregistrată în minte. O ascult când plouă, are un ecou greu de egalat. Îmi răsună adânc în suflet, este ușor de recunoscut. Te-am…
-
M-am întors în timp, privind în ochi un suflet efemer… Un simplu pas n-a fost îndeajuns să te opresc din mers, Îți plimbai grăbit sufletul, respirând în trepte, nu așa ușor. Te-ai intersectat cu ai mei pași doar un minut, timp puțin pentru un zâmbet visător… Zâmbind mi-am mutat privirea de la tine, Mi-am dat…
-
Îmi aduc aminte de mine – fetița cu părul blond si ochi senini, Acea copilă ce-și plimba inocența printre frunzele arămii. Oglindeam în toamna târzie pașii mici și pătați de veselie, Neștiind că într-o zi te voi întâlni pe tine, maturitate… Mi-e dor de tine, copilă, ființă ascunsă după foi, Ce-ți scriai emoțiile, lăsând în…
-
Te-am lăsat în urmă, închis între poarta trecutului și pasul următor spre Nicăieri. M-am întors în vagon, împinsă de dorința vie de a scrie un nou capitol din povestea mea. Îmi culeg gândurile de pe jos, vrând să le aștern pe pagina albă a agendei. Mă așez în scaun scufudându-mi corpul în mirosul de primăvară…
-
Vreau să îmi umplu pieptul cu aer curat, îmi fac loc printre mulțimea de oameni. Ajung pe coridor și găsesc un geam deschis, care îmi arată peisajul colorat al unui lan de grâu albit de roua dimineții. Mi-a rămas gândul departe, încurcat printre norii abia răsăriți din lumina soarelui. Închid ochii, respir și expir…prin mine…
-
Așa ai făcut și tu, când mi-am deschis inima în fața ta… Exact ca acel domn eram și eu – plină de fiori și dornică să îți spun ce simt. Te-am cunoscut într-o zi de iarnă, când nu aveam starea să ies din casă, dar la insistențele prietenei mele, am făcut-o. Erai grăbit, ocupat să…
-
Am lăsat foaia împăturită, în agenda agațată de geam. Poate, într-o zi o vei găsi, tot în acest tren, prinsă de același geam. Sau…poate va fi citită de alți călători, dornici să plece spre ale zări. S-a luminat de seară când scriu aceste rânduri. Nu știu unde am ajuns, prin ce gări trecem, orbecăind după…
-
Abonează-te
Abonat
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Artcezara 