Reprezentativ

Povestea sufletului meu – întreagă

CAPITOLUL I – Moartea unui monstru

(https://www.youtube.com/watch?v=nVrFhp2Dgmw )

Începutul poveștii din spatele morții acelui monstru își are prima secvență într-o plimbare mortuară a unei iubiri care urma să dispară. Eram lângă sufletul pereche din acel timp, C-ul pe care în cunoașteți scris în povești și poezii. Îl ascultam și mergeam, pașii îmi umblau pierduți printre ale lui vorbe surde, imaginați-vă doi oameni care străbat același drum, dar se poartă ca doi necunoscuți. Cuvintele lui îmi erau arhicunoscute, inima mea le repeta pe de rost fără să respire, le-am rumegat de n ori cu mintea și ochii în lacrimi. Îmi spunea bâlbâit că nu poate, că nu este pregătit pentru o relație serioasă. Nu a vrut să continue relația, pentru că nu eram aventura mult visată de el. Nu mai eram corpul pe care îl cunoscuse, fizicul de zeiță frumoasă. În acea zi el a plecat din inima mea. Încă nu trântise ușa cu hotărâre, încă nu aruncase acele cuvinte fatale, ucigătoare.

A plecat cu un „adio” rostit timid. A urmat monstrul, care mi-a ieșit în cale atunci când aveam sufletul țăndări, inima plânsă și frântă. Știam cât de mult luptasem pentru a reclădi o iubire transformată în ruine de atâtea ori. Credeam în acea iubire orbește, îl iubeam prea mult… Monstrul a fost acea voce care mi-a spus că am ajuns la capătul puterii și că iubirea noastră trebuia să moară. Nu mai aveam puterea să împing munții singură, eram complet distrusă. Ultima întâlnire cu C a fost clipa de trezire a mea la realitate, abia atunci am realizat că omul din fața mea nu era potrivit pentru mine. Nu îmi doream lângă mine un om care fuge atunci când între noi plouă și tună, care mă privea doar ca pe un ambalaj frumos fără suflet. Mă privea de parcă avea în fața lui cea mai vestită femeie ușoară, o inimă care își vinde tot pentru o noapte alături de un străin întâlnit întâmplător pe-o stradă goală. A tăcut un timp, privind cum tremuram și nu aveam forța să îl mai privesc în ochi, pur și simplu priveam în gol. După această lungă clipă de tăcere s-a hotărât să vorbească, m-a întrebat dacă nu vreau să-l conduc în casă, își dorea să-mi simtă corpul pentru ultima dată. Nu m-am gândit că voi trăi acel moment vreodată…a fost foarte greu să aud acele vorbe, când eu eram cu totul la pământ. Tot ce își mai dorea el era corpul meu…atât…nici un strop de iubire, doar plăcere. Nu am fost capabilă să-i dau un răspuns că mă abțineam să nu plâng, nu voiam să mă vadă cu lacrimile în ochi. Nu merita nici un strop din mine.

Povestea acestui monstru începe așa…

Te priveam în ochi,monstru adus de timp în al meu drum. Ești un nor dintr-o tornadă venit în plină zi în lumea mea,într-un suflet mult prea gol,mult prea trist să te ocolească. Ai venit în calea mea întruchipând un om bun,un înger ajuns din cer pentru a aduce în viața mea razele calde ale unei zile de primăvară. Ne-am plimbat tăcuți pe străzile unui oraș ce-l știai, ce-l credeam capabil să protejeze un suflet ca al meu. Vrăjită de ale tale vorbe și amețită de furtuna ce urla în mine,ți-am dat voie să intri în inima mea,în pragul ei. Călcai nepăsător prin bălțile din mine,prin mireasma de mucegai și apă stătută îți umblau mâinile. Căutai o cale de a fura ce puteai fura,tot ce era îmbibat în stropi de ploaie și sânge credeai că e aur de vândut. Te țineam de mână crezând că ești ce îmi spuneai că ești,salvatorul lumii din mine,sufletul ce urma să scoată tornada din inima mea. În plimbarea ta prin mine te-ai întâlnit cu multe fantome dintr-un timp trecut, cu pereții pătați de vorbe crude,cuvinte dulci-amare scurse precum picăturile de apă pe podeaua plină de urmele unor pași haotici.

Ai ajuns în călătoria ta în fața unei femei îmbrăcate în straie albe,ce ținea în ale ei brațe un copil. M-ai găsit pe mine,ținând în ale mele brațe copilul interior. Nu știam cine ești, cum ai reușit să intri în mine, cum ai trecut de apa băltită și de mirosul închis din holul inimii mele. Ochii tăi mă priveau hain, dornici să descopere mai mult. Te priveam speriată și nu știam ce vrei să faci, atunci când forțat m-ai luat de mână și m-ai luat cu tine într-un loc străin mie. M-ai dus grăbit într-o cameră goală, întunecată,plină doar de umbra ta. Am vrut să fug, dar corpul tău m-a oprit din drum, a stat în calea mea precum un zid între două lumi. Inconștientă zăceam în brațele tale, golită de veșminte, dezgolită de emoții, prăduită de orice sentiment. Cu ochii spre cerul plin de nori puneam deziluzionată întrebări, ce zburau căutând disperate răspunsuri. M-ai consumat hain, precum un produs cumpărat de la un cămătar la un preț negociat. Corpul meu a fost produsul…doar că l-ai luat gratis, l-ai furat fără să te prindă vânzătorul din magazin. Pluteam precum o barcă în derivă, cu trupul căzut pe pământul rece, plin de răni și cu inima frântă. Am plutit așa până lumina zilei mi-a arătat coșmarul de noaptea trecută. M-am trezit dezvelită de orice mai aveam cald în mine, priveam camera ce încet, încet primea în al ei interior lumina unei noi zile. Totul în jurul meu arăta precum un vis urât, fiecare colț din acea cameră era dărâmat, vandalizat, plin de pete întunecate de sânge. Cu tine a plecat din mine curajul de a mai iubi, puterea de a mai deschide poarta inimii mele. Pașii tăi au pierit în sunetul surd al nopții. Te auzeam cum pleci, luând cu tine căldura unei inimi ce a crezut cândva în iubire, lăsând în loc doar spații goale și urme de pași grăbiți.

Din acea beznă m-a salvat un suflet, ce-l vedeam a fi omul ce-mi salvase inima și trupul din flăcări. A golit din mine apa stătută și a curățat pereții de sânge. A fost primul suflet iubit după furtună. Te privesc în ochi, monstrule adus de timp în a mea viață și îți spun că îți mulțumesc că ai trecut pe aici. Ai să te întrebi cum s-au întrebat și cei ce au fost înaintea ta, de ce îți mulțumesc când tu ai furat din mine ce aveam mai sfânt? Motivul pentru care îți mulțumesc pentru tot ce ai adus urât și trist în inima mea, este acela că fără tine nu aș fi devenit femeia de azi, de acum. Fără tine poate aș fi spus că în lume nu există răutate și evenimente sumbre, că în calea mea nu va veni nimeni să-mi fure curajul, iubirea și partea naivă din mine, ce credea că poate iubi fără a fi rănită așa cum mi-ai arătat tu, monstrule drag.

Este adevărat că plecarea ta a adus în mine singurătatea pentru un timp îndelungat și că în urma ta ai lăsat în acea cameră, în acel întuneric obscur, un suflet de femeie ce nu v-a iubi curând. Sufletul vandalizat atunci este acum plin de cearșafuri ce-l conservă, spații acoperite de praf, geamuri deschise și porți ferecate cu lacăte grele. De la plecarea ta nu a mai intrat nimeni aici, ci doar un ultim suflet ce a venit și a plecat subit. Te închid în umbra unui prezent trecut și te las să zbori spre cerul, ce îți v-a deschide poarta,spre locul unde uitarea îți va fi chemarea și moartea mumă. Ai fost să știi partea cea mai neagră din al meu trecut. Te-aș minți dacă ți-aș spune că plecarea ta îmi face rău. Îmi pare bine că zbori din mine, că după atât de mult timp sufletul meu a reușit să te alunge din ale sale amintiri. Te vei întoarce poate când la a mea poartă v-a bate un alt suflet, o altă inimă dornică să-mi cunoască interiorul. Sper că acea inimă să nu judece prea aspru amintirea ta și a acelei nopți când ai intrat în mine fără vrerea mea.

CAPITOLUL II – Venirea primului suflet

(https://www.youtube.com/watch?v=DAMM8JVbr8g

Privesc spre cer cu sufletul plin de amintirea ta, monstrule drag și mă întreb pierdută în decor dacă vreodată vreun suflet te va accepta și privindu-te în ochi îți v-a spune: „Te accept așa cum ai venit în inima ei, îți înțeleg venirea și menirea ta în sufletul ce-l iubesc. Am puterea să o iubesc cu tine închis în al ei trecut. A fost puternică când a trebuit să te înfrunte singură, pentru că cel ce spunea că o iubește a fugit judecând-o din inima ei”. Când ai plecat ai uitat să-mi lași curajul de a iubi din nou sau pur și simplu l-ai furat sperând că e un bun de vândut. Te iert și te las să zbori, dar ține minte ești doar un hoț ce fură inimi pentru plăcere, pentru a obține ceva ce nu puteai obține iubind o inimă. Sunt singură de când ai plecat tu și ultimul suflet ce a încercat să te accepte, dar nu a reușit. Pentru el am rămas inima ce-și vinde iubirea doar pentru bani, femeia ce-și flutură dragostea, ca pe un produs pe o tarabă, punându-i preț și dăruindu-l oricui. Te-am iertat pentru a-mi lăsa trecutul să moară în pace, să-și închidă pleoapele lăsând în urmă doar tăcere profundă. Te închid cu cheia în trecut și te las să te stingi ușor. Plec de lângă tine, monstrule drag lăsând în urma mea doar timpul, ce își v-a rosti replica curând, trecând peste tot ce a durut cândva.

Las în urma mea speranța că în timp vei deveni doar o amintire dintr-un vis urât, din care m-am trezit zâmbind. Nu știu dacă vreodată cineva v-a mai intra să te cunoască sau să vadă daca mai ești viu, monstrule drag. Inima mea stă închisă și încearcă să spere că nu v-a pieri singură, că în timp va veni cineva să-i spună:„Te iubesc pentru ceea ce ești, nu te judec pentru ce ai trăit atunci când l-ai întâlnit pe acel monstru. Nu ești o inimă ce-și vinde dragostea pe o tarabă la preț mic. Ești un suflet frumos, dulce, cald și inteligent”.

Poate este un vis frumos ce-ți descriu eu acum, dar te las să zbori. Sunt conștientă că prezența ta în lumea mea a adus în mine resemnarea și că cel ce v-a veni în inima mea nu te va accepta atât de ușor. Prin tine l-am cunoscut pe el, ce-l care a pășit după furtuna lăsată de amintirea ta în a mea inimă. După plecarea ta am închis poartă inimii mele, am încuiat dorința de a fi iubită din nou, undeva în acea cameră întunecată. N-am crezut că după tine, monstrule drag voi mai putea iubi o altă inimă și că un alt suflet mă va putea iubi. L-am întâlnit pe el, V-ul din viața mea, sufletul ce a încercat să te doboare și să descopere dincolo de tine inima unei femei pure, o lume frumoasă. A plecat și el ca și tine, doar că el a părăsit inima condus de gândul că iubirea adevărată o poate găsi în brațele altei inimi.

Despre el pot să îți spun că e bine, inima lui și-a găsit cuibul în a ei iubire. Nu regret că l-am întâlnit și că l-am iubit atât de mult. A fost sufletul ce a închis ușa și m-a învățat că singurătatea îți poate fi cel mai bun prieten, un sentiment aparent rece, ce îți poate ajuta sufletul să uite mai ușor ce-l doare, să alunge sau să îngroape amintiri, ce pot măcina în el până la sânge, provocând răni adânci. Este prietena mea de ceva timp, ei îi arăt tot, în fața privirii ei îmi pot dezgoli sufletul de emoții, sentimente și trăiri. În fața ei poți plânge. Singurătatea nu te judecă, nu te ceartă ci îți spune cu o voce blândă: „Plângi,draga mea. Ești aici să golești tot ce simți că doare în tine, să arzi acele gesturi sau vorbe ce te-au rănit cândva. Împreună cu mine îi vei uita pe cei cărora le-ai oferit a ta inimă cândva, pe cei ce au dat nimic în schimbul iubirii tale”.

Privesc înainte, în speranța că într-o zi în inima mea v-a păși un om, care îmi v-a merita dragostea și încet mă voi despărți de ea, singurătatea din mine. O voi privi în ochi și îi voi mulțumi că a fost pasul spre evoluția mea emoțională și către maturizarea mea. Cu ajutorul ei m-am descoperit pe mine, mi-am dat seama cât de puternică este a mea inimă.

Poarta inimii mele s-a deschis după plecarea ta, monstrule drag în fața unui suflet ce a petrecut un an în a mea lume, în a mea inimă. Ți-l prezint pe omul ce a încuiat definitiv poarta inimii mele, cu toate visele mele în interior. Privește-l în ochi pe sufletul, ce te-a citit, pe omul ce-ți știa povestea, dar a decis să nu o creadă, alegând să plece în brațele altei inimi. Povestea acestui suflet ce e trecut prin a mea inimă începe cam așa.

A fost cândva un suflet pe care l-am întâlnit, când în inima mea erau pereții plini de vorbe și pătați de ploi, ce au lăsat în curgerea lor urme vizibile de var topit, amestecate cu stropi de cerneală. A venit în fața porții inimii mele când poarta era închisă și curajul plecat din mine. Cheia cu care a intrat în lumea mea a fost răbdarea, cu care a așteptat să înfloresc, precum un boboc de floare în lumina soarelui. Mi-am deschis petalele în fața privirii sale și i-am oferit sufletul meu cu decorul schimbat, din pereții umeziți de ploi și o inimă temătoare, i-am dăruit o inimă cu pereții curați și plină de speranță. Timpul l-a transformat în iubirea ce nu o m-ai simțisem de mult, în partea lipsă a inimii mele. Mi-am lipit inima de a lui, crezând că vei fi ultimul suflet care îmi străbate lumea.

A fost lumina unei zile însorite, dar și norul negru dintr-o noapte furtunoasă. L-am primit în lumea mea cu sufletul întreg, cu tot ce aveam în el, lumina cu care mă iubea și întunericul care mă închidea în mine plângând. Primea iertarea mea de fiecare dată, când întunericul din el umbrea lumina din mine și sunetele din tunetele cerului său loveau nemiloase al meu suflet. Le-am iubit atât de mult și atât de naiv, încât îl lăsam să-și scufunde amărăciunea în a mea inimă. Eram acolo lângă el să mă lupt cu ai săi demoni. Eram un copil, ce iubea un suflet aparent matur, ce-i vedea pe ai lui demoni niște îngeri coborâți din cer să-i ofere raiul cu flori, paradisul fără păcat. Priveam cerul prinsă de a lui inimă și plângeam. Storceam lacrimi din cerul meu, crezând că voi găsi prin oglinda durerii dintre noi ce am făcut să primesc din partea lui atâta suferință. Nu știam cu ce greșisem să-mi răspundă la dorința de a știi dacă este bine cu acele vorbe…„pleacă din viața mea!”. În acea noapte în mine s-au dus lupte sângeroase, războaie cu inima în bătaia puștii, în ținta unor gloanțe ce mă loveau.

Întunericul părăsea încet, încet camera mea lăsând în urma sa lumina unei noi zile. Dimineața mă găsea atunci adormită spre zorii zilei, cu inima frântă, cu sentimentele amorțite în palma destinului, așteptând să le fie decisă soarta. Trezită cu ochii plini de bălți după furtuna de noaptea trecută, mă scuturam de vorbele grele și de lacrimile aruncate de el în mine. Așteptam…speram să fi fost un vis urât, iar el să fie lângă mine dormind după o noapte în brațele iubirii. Dar nu, eram doar eu și o cameră goală, iar în mine o inimă ce refuza să creadă că a plecat fugind din ea.

O bătaie ușoară în ușă m-a trezit din ale mele gânduri. Stătea în fața mea cu privirea ascunsă în pământ, cu ochii plini de regrete, aparente urme de vinovăție. Florile au fost felul său de a spune fără prea multe vorbe „iartă-mă”. L-am luat în brațe fără să îl întreb nimic, fără să îi cer vreo explicație pentru vorbele aruncate cu putere în a mea dragoste, ce o păstram vie și nepătată pentru noi. L-am crezut așa cum o făceam mereu când între noi erau ploi. Nu fusese prima dată când ploua între noi și nici primele flori pe care le primeam ca el să obțină ce își dorea. Sufletul meu a ținut la tine, suflet drag așa cum poate nu a ținut nici măcar la el. Timpul mi-a adus într-o zi banală adevărul despre ce se petrecuse în acea noapte, unde fusese de fapt inima ta. Știam acum ce iubisem, cine era omul căruia îi dăruisem totul. Inima lui a fost pentru o seară în brațele altei inimi, unei alte femei. O necunoscută ce i-a atras plăcerea și sufletul doar dezgolindu-se de veșminte în fața privirii sale, rămânând goală de orice inhibiție i-a dăruit o parte din fanteziile proiectate de al său gând. Îl priveam uluită de ceea ce aflasem și încercam să nu îl las să mă vadă plângând. Știam doar eu ce era în inima mea. După acest adevăr dezvăluit în fața inimii mele a urmat demascarea completă, demachierea sufletului și caracterului său.

Te-ai gândit că o cerere în căsătorie și un inel vor rezolva totul, vor ajuta la îngroparea durerii și la reînvierea unei iubiri șifonate de ploi. Te-ai înșelat, monstrule drag…nu puteam să îngrop totul, când pentru a mă avea de soață s-a gândit să lovească în ai mei părinți, având impresia că voi alerga fericită înapoi în ale sale brațe. Nu s-a gândit că lovind în ei mă v-a răni și pe mine. Abia acum l-am văzut cum era de fapt, dezgolit de orice calitate, de orice cunoșteam despre el până atunci. Aveam în fața mea un om cu alte intenții decât cele pe care le știam eu. În acel moment inima mea a avut de luat o decizie dură, grea. În mine a murit în acea zi un vis frumos, își dăduse duhul o dragoste. A murit ucisă de realitatea crudă dintre noi.

Nu caut vinovații, nici nu știu cine ar putea fi vinovatul principal. Am fost eu că i-am dat libertatea cerută și încrederea cuvenită fără să îl întreb niciodată cu cine se întâlnești? Poate…am crezut că oferindu-i încredere, respect și dragostea mea necondiționată nu va fi tentat să plece de lângă mine în brațele alteia. Îmi dau seama că nu i-am oferit ce i-a dat ea. Îmi pare rău că nu ți-am dăruit suficientă dragoste, încât să te pot păstra lângă mine. Parte ta de vină tu o cunoaști, doar tu ști ce te-a determinat să faci ce ai făcut. Eu nu îl pot judeca, monstrule drag.

Îi mulțumesc pentru tot…chiar și pentru suferința oferită. Din acele lacrimi și nopți nedormite am învățat să fiu mai rece, mai reținută și mai puternică. Acum știu că inima mea nu este destinată oricui.

După acest suflet,monstrule drag,poarta inimii mele s-a închis. Înainte de venirea ta și a acestui suflet, a fost cândva prima iubire. Primul suflet primit în inima mea, povestea lui o vei asculta acum.

(https://www.youtube.com/watch?v=uh9JDDjZrZU ) A fost cândva,un fluturaș plimbător prin ale mele gânduri. Zbura prin văzduh încercând să-și găsească locul. Nu-și dorea un loc în care să zboare, până când timpul i-ar fi schimbat drumul ducându-l spre cer. A căutat un suflet în care să poată zbura când vrea și în care să se întoarcă fără să ii se reproșeze nimic. M-a găsit pe mine, un suflet cu geamurile curate și camerele nelocuite de nimeni. Ușa nedeschisă până atunci în fața iubirii i-am deschis-o lui în speranța că va rămâneîn mine veșnic. L-am crezut când mi-a spus că intră în a mea lume să iubească, nu să ucidă totul. În primul „te iubesc” am crezut orbește, în ochii lui în care îmi puteam vedea inima întreagă mi-am construit în timp o punte de legătură, prin care i-am dat dorința mea spre împlinire legată, precum un cadou cu dragostea mea vie.

Astăzi tot ce privesc sunt imagini dintr-o poveste ce a fost un basm frumos, dar cu final trist. A plecat din noi când în mine a văzut doar un rebut, un suflet din care a luat tot ce a putut. Cu vorbe mult prea reci pentru o inimă ce a iubit pentru prima dată, a plecat din mine. Corpul cândva expus cu tot cu suflet pe tava unei iubiri crezute veșnice, nu mai era acum o parte din el. Eram acum în ultima clipă din noi doar ambalajul gol, hârtia pe care nepăsător o arunca la gunoi. Îl priveam și mă întrebam ce se ascunde în al său suflet? Ce a însemnat iubirea mea pentru un suflet, ce prin mine a descoperit fericirea? Erau întrebări ce mi le puneam stând goală de orice simțire în fața privirii sale, în fața unui bloc ce fusese martorul ploii dintre noi. Răspunsurile la aceste nelămurite semne de întrebare nu le-am primit pe loc, ci doar în momentul în care l-am văzut plecând, abandonându-mă cu sufletul sângerând în ploaie. Ultimele sale cuvinte înainte ca totul să se dărâme și să plece din mine, transformându-se într-o amintire au fost „Ai grijă de tine…”. De atunci pașii lui au rămas urme lăsate în trecut, pentru a deschide poarta altei inimi.

Acea inimă a fost ce eu nu am putut fi în ultima filă a poveștii noastre. În ea a găsit corpul mult dorit, ambalajul căutat cândva în mine. Nu mai aveam ce să-i ofer…treceam printr-o furtună adusă de timp, un străin îmi violase sufletul. Făcuse să dispară sufletul ce-l privea, ca pe un ambalaj ce-l putea avea oricând. Aveam nevoie de el lângă mine să mă țină de mână, când bate vântul și să mă cuprindă în ale sale brațe când stropii de ploaie loveau pământul. A preferat să plece…lăsând în urmă doar clipe rupte dintr-un timp scurs de mult. Poate ale mele vorbe sunt precum o ușă trântită a nu știu câta oară în fața inimii sale, pribeag zburător printre flori parfumate. A venit după mult timp în fața inimii lăsate cândva în ploaie să-i ceară iertare și să bată din nou la a ei poartă. Pentru el îmi spunea atunci că am fost o ființă rară, venită din altă lume ce i-a oferit ceva ce nu i-a dat nimeni…iertare și vorbe calde.

L-am iertat când nimeni nu credea că mai am puterea să o fac. A primit iertarea mea pentru a putea zbura din gândul meu către o altă stea, să poată iubi o altă ea. Nu am putut să-l primesc înapoi în a mea inimă. Încrederea în el a murit în acea zi nefastă,când ”noi„ ne-am separat în el și ea, iar eu în eu cu mine.

Dragul meu, fluturaș zburător pentru el am doar un singur gând. Sper să iubească din nou, să îl iubească cine și-a dorit și să nu îl abandoneze în ploaie cu inima frântă. Durerea unei asemenea despărțiri nu aș vrea să o simtă niciodată. Gustul ei nu este dulce, precum un sărut, ci amar precum un medicament. A fost prima mea poveste scrisă pe pereții sufletului meu, dar și prima furtună ce a adus mirosul umed de mucegai în camera din mine.

L-am lăsat să zboare pe acest suflet pribeag. Cu el s-a închis prima filă din povestea sufletului meu. Prinsă de mâna lui am zburat pentru prima dată spre cerul înstelat, în el am crezut că îmi pot lăsa dragostea să prindă rădăcini și să crească fără furtuni doar cu ploi de vară scurte. L-am iubit…i-am dat tot ce aveam mai bun din mine. Îi mulțumesc pentru fie ce lacrimă scursă din ochii mei târziu în noapte. Îi sunt recunoscătoare pentru fiecare pas făcut în spate când aveam nevoie cel mai mult de el. Te întrebi oare de ce îi mulțumesc pentru suferința oferită în schimbul dragostei dăruite fără reținere? Fără el, fără durerea ce am gustat-o cu el nu aș fi reușit să aflu cât de puternică pot fi și cât de multe sentimente poate dărui a mea inimă. Îi doresc să iubească și să fie iubit.

Monstrule drag așa s-a încheiat prima filă din povestea inimii mele. Ei au fost sufletele ce au trecut prin a mea lume. Privește-i atent și citește în ale lor gânduri, vezi în ale lor suflete ce simțiri, ce emoții trec prin inimile lor. Spune-mi, de poți dacă iubirea a făcut vreodată parte din inima lor? Nici eu, dragul meu nu am găsit încă răspuns la această întrebare. Pentru mine încă a rămas o enigmă. Sunt împăcată cu gândul că le-am oferit tot ce am avut mai pur și mai bun din mine, și că atunci când le-a fost mai greu am fost lângă ei cu toată dragostea mea. Acum îți prezint prezentul. A pășit în mine de curând un suflet, un vis frumos. Povestea sa ți-o ofer așa cum am golit-o din al meu suflet.

Ești în al meu gând de când noaptea mi te-a adus din cer în al meu vis. Mă întreb de atunci ce cauți aici? Cum ai reușit să spargi zidul și să intri fără rețineri în al meu suflet? Mă privești stând într-un colț al sufletului meu. Tăcerea ce o emană prezența ta mă lasă să simt ce se ascunde în spatele acelei priviri atât de profunde,ce ascund ochii tăi de mine. Ai pășit în al meu suflet condus de sunetul unor ploi mărunte, de mireasma unor pereți plini de litere scrise parcă în altă limbă. De când ai venit aici încerci să descifrezi ce scrie pe pereții scorojiți de intemperiile aduse de timp. Nu știu cine ești și ce dorești, dar îți spun că pe acei pereți stă scrisă o poveste. Pe acel perete ce-l privești speriat și concentrat de ceva timp, poți citi povestea lăsată în acest suflet de doi străini, suflete ce au fost aici să iubească o inimă de copil naiv.

Totul a început cu „a fost cândva…” așa cum știi că începe orice basm. A fost cândva o fată ce credea din tot sufletul că poate iubi, că inima ei nu va fi zdrobită niciodată. L-a întâlnit într-o zi pe cel ce urma să-i fie prima iubire, primul suflet ce a pășit în lumea ei nedescoperită de nimeni până acum. Acest suflet părea a fi omul potrivit, partea lipsă a inimii ei. A crezut în el destul de mult, i-a dat multe din inima ei și a crezut că poate primi înapoi o dragoste la fel de vie, ca cea pe care o dăruise. În schimbul inimii ei și a dragostei dăruite a primit o relație fragilă, un suflet ce venea și pleca din lumea ei atunci când legătura dintre ei părea stabilă. Se întorcea mereu cu speranța că va fi iertat, așa cum se întâmpla de fiecare dată când totul era un dute-vino. Era iertat…chiar dacă pereții sufletului ei se uzaseră de la atâta trântit de uși și de la atâtea ploi scurse în fiecare noapte. Vocea acelei inimi ce-l iubea îi spunea mereu: ”iartă-l…„.

A primit iertarea promisă și lacrimile ei până când timpul a încuiat ușa. În acel moment ea trecea printr-o clipă dureroasă, ceva din lumea ei murise. Acum nu era vina lui, ci doar destinul adusese în calea lor un test de rezistență. Nu l-au trecut, iar el nepăsător a plecat în brațele altei inimi. Nu a fost ușor să-i trântească ușa și să plece… Nu simțise până atunci ce înseamnă să suferi cu inima zdrobită de asfaltul rece. Nu a fost ușor să-l ierte…a fost nevoie de ceva ani să îl lase să zboare din nopțile ei plânse în întuneric și tăcere. Știa acum definiția durerii. După el a venit împins de timp ultimul suflet străin, cel ce urma să închidă lumina și să încuie poarta sufletului ei cu un lacăt greu. A pășit în a ei lume în plină vreme rea, în toiul unei furtuni groaznice. Acest suflet a rămas lângă ea mai mult timp. În el a văzut pentru un timp viitorul ei soț. Și cu el frumoasa poveste s-a încheiat cu o furtună. Această furtună a fost în final lacătul ce a închis cu cheia inima ei. A iubit, a dăruit, a crezut în acești doi străini.

Inima ei după cum vezi stă acoperită cu pânze albe, precum o casă în conservare, precum un loc ce a fost cândva spațiul unde ea visa în doi prinsă de mână cu speranța că are curajul să iubească, convinsă că nu v-a plânge din iubire niciodată.

Privea naivă la cerul plin de stele crezând că una din acele lumini strălucitoare este steaua ei, visul ei frumos. Sufletul ce-l privești acum este un loc rece, plin de urmele unor pași ce au lăsat în urma lor pereții plini de vorbe dulci și povești desprinse din basme. Te uiți mirat…știu…te afli într-un suflet bătut de ploi. A fost și lumina soarelui pe aici de câteva ori, dar nu adusă de cei doi străini, ci de timp ca să usuce pereții, să încălzească puțin aerul rece din el. Privește sufletul, ca pe o filă dintr-un roman ce-l citești pagină cu pagină, cuvânt cu cuvânt în timp. În timp ce-i citești fiecare vorbă încearcă să vezi ce simți, pătrunde în inima ta și vorbește cu ea. Întreabă-ți inima dacă povestea ei a fost credibilă și dacă vrea să facă o punte către inima ei.

Nu știu cu ce intenții ai pășit în mine, suflet pribeag prin vise, dar te rog de vei dori să rămâi aici nu ucide tot ce în timp am construit. Păstrează cât poți camera acestui suflet întreagă, lasă geamul deschis și pereții scriși cu tot ce a trăit dacă de iubit nu-l poți iubi. S-au simțit multe emoții și sentimente în acest loc ce pare o casă fără simțiri. E rece…știu…Curajul a plecat de mult de aici. A rămas prezentă ploaia aceea măruntă și mirosul de litere șterse de un suflet de copil, ce a crezut în dragoste ca un adult matur. A iubit ca un om mare doi străini, două suflete ce s-au plimbat mult timp prin încăpere, precum niște fantome venite din cer pe pământ să își caute locul sau să bântuie niște suflete. Te privesc și te văd închis puțin în gândurile tale. Te cred…este greu să afli o poveste atât de tristă de la intrarea în lumea mea. Nu te teme nu îți voi cere nimic. Nici măcar să accepți povestea acestui suflet. Ascultă ce îți spune inima. Vorbește cu ea așa cum ai vorbi cu o prietenă bună. Eu nu îți pot cere să primești în al tău suflet o inimă cu așa o poveste.

Îți mulțumesc că ți-ai dorit să rămâi în al meu gând, că ai vrut să dărâmi un scut format în jurul inimii mele din răni și lacrimi. Ai dezghețat ceva din mine venind aici. Sper să iubești și să fii iubit. Și mai sper să primești în a ta inimă sufletul potrivit. Nu vreau să crezi că spunându-ți povestea mea te oblig să mă primești în inima ta. Nu…am vrut doar să te ajut să îmi privești sufletul așa cum este el acum. Cu toate ploile și cu toate zilele sale cu soare, cu tot ce conține el. Mi-am dorit să mă privești așa cum sunt. Te las să zbori, iluzie venită dintr-un gând adus de timp. Îmi ești drag așa cum ești…doar că știu că nu poți fii mai mult decât un vis frumos în al meu gând.

Lacrima ce curge acum din ochii mei mă trezește și mă aduce în brațele reci ale realității. Ai grijă de tine, suflet bun. Rămas bun!

M-am trezit înconjurată de un zgomot surd de mașină…Ești în pat draga mea, Mădă așteptând să vină zorii. A fost doar un vis adus de noapte în al tău somn adânc. L-ai visat…părea viu, părea că totul era dus de vânt. Ce vis dulce! Am fost pentru o noapte departe de tine, singurătate. M-a luat în brațe un vis frumos cu chip uman, cu ochii vii și zâmbetul atât de cald. Un vis înalt, cu părul blond, cu ochii căprui și mari, sinceri și deschiși. A fost un vis…Păcat că a pierit atât de repede. M-am întors în realul dur și fără nori. Sper să mai vii în al meu vis, chip frumos. Acum te las să pleci cu noaptea ce a trecut și a murit împreună cu întunericul. Las lumina unei alte zile să pătrundă în sufletul trezit acum din somn. Te las, vis frumos…Zboară lin spre alte stele și nu uita te rog că ai fost pentru o seară în visul meu. Păstrează-le ca pe o simplă amintire emoția și locul în care ai fost cu mine. Nu îți cer să iubești sufletul ce l-ai vizitat în vis. Aș vrea doar să nu uiți că într-o banală noapte o fată ți-a deschis porțile lumii ei și te-a primit în universul ei să îți arate locul unde vin și pleacă emoții, dorințe și lacrimi uneori. Atât îți cer.

Nu vreau palate de cleștar sau aurul din cerul înstelat, nici Luna cu lumina ei…Nu îți cer să îmi dai inima ta cu cheie cu tot, nici comori din al tău suflet. Vreau doar să știi că a fost un vis frumos…și că de vei dori să revii te aștept cu drag, suflet pribeag. Iubește pe cine inima ta îți dictează, dar nu uita de vrei că a fost cândva o fată ce te-a îndrăgit și te-a lăsat să zbori prin al ei suflet.

Monstrule drag așa se încheie povestea mea, istoria sufletului meu. Prezentul după cum vezi este o așteptare. În drumul meu încă nu a poposit nici un suflet. Nu l-am întâlnit încă pe omul ce v-a închide povestea mea cu un final fericit. Te-aș minți dacă ți-aș spune că inima mea speră să-și întâlnească jumătatea. Nu știu să îți spun dacă voi avea curajul să iubesc din nou. Iubind aceste suflete mi-am dat seama cât este de ușor să pleci atunci când furtuna întunecă cerul dintre două suflete și cât de greu este să rămâi în furtună, în bătaia vântului și a ploii prins de mâna celui drag. Nu regret nimic…nu îi regret pe nici unul dintre ei. Prinsă de mâna lor am trăit și momente frumoase …am învățat să cad în gol prinsă de un fir de nisip numit dragostea lui. De ce nu m-ai am curaj să iubesc și să cad? Nu mai am…nu mai sunt atât de vitează cum eram atunci când iubeam precum un copil naiv și inocent.

CAPITOLUL III – Ultimul trecător

(https://www.youtube.com/watch?v=O2JyOz2wFgk)

Iubeam atât de inocent și de naiv atunci când sufletul meu era un copil, atunci când păstrăm în mine soarele și cerul senin. Povestea mea o cunoști acum, monstrule drag. S-a închis cum îți spuneam cu un vis frumos, o iluzie adusă de noapte în al meu somn. De când a pășit în lumea mea condus de întuneric a rămas în al meu gând prezent, cu zâmbetul său cald. Îi simt prezența când în sufletul meu plouă, când tunetele își fac loc pe cerul meu, precum un ecou de sunete sumbre. Îmi vorbește ca și cum ar fi o parte din mine, ca și cum ar fi aici lângă mine. Îi răspund timid, în gândul meu privindu-l în ochi spunându-i că e o iluzie, dar el zâmbind îmi spune mereu: „ Nu sunt doar un vis adus de cer în al tău gând, un Luceafăr coborât din razele Lunii pentru ați aduce amărăciune. Sunt un suflet adus de timp în gândul tău,creat de cer pentru ați aduce în dar iubirea mea. De ce nu mă crezi?”. Îi spun mereu la auzul acestor vorbe că nu îl pot crede, pentru că îmi cunosc inima, l-a plăsmuit ca să uite de norii din ea,de lacrimile ce au curs cândva din cerul ei.

Te-a adus în prezentul ei doar pentru a-și oferi un strop din ceva ce s-a stins într-o noapte, într-o camera întunecată. Îți mulțumesc că te plimbi zâmbind prin gândul meu, lăsându-mi o parte din ce ai tu mai bun, om bun. Te las acum să zbori în speranța că vei iubi sufletul potrivit într-o zi. Îți doresc să primești în a ta inimă femeia potrivită, sufletul care să te iubească așa cum meriți.

Îmi ești drag, suflet frumos…doar că știu bine că ești doar o iluzie pentru a mea inimă. Aceste gânduri vor rămâne aici, în sufletul meu închise într-o cutie cu amintiri frumoase. Timpul le v-a păstra în inima mea în speranța că cerul nu le v-a da uitării, aruncându-le în vânt, în largul mării. Ai fost o parte din povestea mea, suflet drag, o parte frumoasă și plină de emoții calde. Vei rămâne stropul de veselie și doza mea de umor. Îmi pare rău că nu îți pot dărui parte din privilegiul de a cunoaște aceste gânduri, această poveste. Îmi lipsește curajul să te privesc în ochi dacă vreodată prin fața privirii tale ar trece aceste cuvinte. Te rog, să nu crezi vreun minut că îmi este rușine cu aceste simțiri. Sunt doar prea emotivă să ți le spun. Sunt o străină pentru a ta lume, ar părea straniu să afli toate aceste trăiri de la o simplă fată, ce o cunoști doar dintr-o lume scrisă, închisă după un ecran. O privești doar ca pe orice suflet ce îți scrie atunci când are a-ți spune ceva. Sper să iubești și să fii iubit, dragul meu suflet bun. Așa se încheie povestea sufletului meu, monstrule drag. Pășesc acum în liniștea unei porți, unei lumi ce sper să-mi aducă în cale bucurii,pace și iubirea ce o caut de mult timp.

Pe tine, partea mea urâtă din povestea unui suflet, îți dau aripi să zbori acolo unde timpul te v-a duce, departe de inima ce ai zdrobit-o cândva. Iar tu, suflet bun, nume rostit în vis de o inima, de vrei să mai rămâi aici în gândul meu o poți face. Nu am motive sa te alung din sufletul meu. Te voi păstra mereu ca pe un dulce vis, o iluzie în lumea viselor și un suflet real în lumea noastră. Ai grijă de tine, suflet frumos. Închid poarta unei povești scrise și golite după mult timp. Suflete drag ce vei citi aceste gânduri, cuvinte așternute pe aceste spații goale, să știi că povestea acestui suflet chiar de o simți tristă și plină de durere, este o parte din a noastră viața. Nu transforma aceste trăiri pline de suferința în răni adânci. Privește-le doar ca pe niște poduri aduse în cale de destin, punți către un tu mai bun, mai puternic, mai înțelept. Sunt legături între ce erai, un suflet rănit și dărâmat de ploi, și ce vei deveni, un suflet ce alege să ofere iertare și iubire celui ce l-a rănit, să își ofere iertare și multă răbdare pentru a se vindeca și pentru a primi iubirea în ale sale brațe din nou.

CAPITOLUL IV – Sufletul din vis

(https://www.youtube.com/watch?v=eM213aMKTHg

Am primit în lumea mea un vis frumos, i-am lăsat sufletul să-și poarte aripile peste cerul înstelat. Poarta i-a fost deschisă de întunericul nopții, de dulcele somn adânc. Povestea lui dragul meu cititor, ți-o voi spune exact așa cum a început. Într-o banală dimineață trezită din mrejele unei nopți trecute…așa s-a deschis prima pagină a poveștii acestui suflet. În acel moment era doar o voce ce-mi vorbea de undeva din neant, condusă de undele unor sunete vii. Îl ascultam așa cum obișnuiam în fiecare dimineață, în fiecare zi.

Era acolo să-mi ofere o parte din gândurile și emoțiile sale. Împreună cu el îmi savuram îngândurată ceaiul. Radioul vorbea ghidat de vocea lui și eu îl ascultam în timp ce mâinile mele pregăteau micul dejun. Era o zi frumoasă, însorită și aparent liniștită. Liniștea a dispărut în momentul în care vocea lui a anunțat subiectul zilei. Își dorea să afle de la a-i săi ascultători ce anume au pierdut după o despărțire,ce anume nu mai găsesc sau nu mai știu să facă după plecarea persoanei iubite din viața lor? Vorbele celor ce îl ascultau au început să curgă, unii nu mai știau cum se folosește mașina de spălat rufe sau alții nu mai știau locul diferitelor obiecte vestimentare.

Îl ascultam…în timp ce sunetele îmi treceau transformate în vorbe mi-a trecut într-o fracțiune de secundă prin minte un gând, precum trece un tren accelerat cu viteză prin gări. Sufletul meu își dorea să împartă cu el o parte din povestea sa. Curajul de ai scrie și-a găsit într-o clipită ieșirea din mine,drumul spre telefon. Am memorat grăbită numărul de la radio și mi-am lăsat mâna și gândurile să scrie în locul meu. În acel mesaj i-am scris că acel lucru ce îmi lipsea era curajul de a iubi din nou. Am așteptat cuminte,jucându-mă cu degetele pe ceașca de ceai ca o voce să dea viață cuvintelor mele. O voce caldă mi-a spus ușor și răbdător: „ Draga mea, atrage-i în viața ta și folosește-i ca pe niște obiecte de la second hand”. Îmi spunea despre viitoarele suflete care poate ar fi avut aceeași tendință de a mă răni așa cum o făcuseră cele doua suflete ce au fost cândva în a mea lume. Cu acele vorbe a intrat în sufletul meu fără să știe.

Cu aceste vorbe a pornit scrierea unei povești a sufletului meu,prin ele am descoperit că o poartă stă încă deschisă în trecutul meu. Lacrimile curgeau încet,calde urme dintr-un trecut rece. Vorbele lui, cititor drag au zburat mult timp prin gândul meu, sădind dorința de a scrie povestea mea. Am scris-o ghidată de prezența lui în mine, mă ajuta să privesc poarta deschisă și să o închid liniștită că am oferit tot ce am avut mai bun în mine și că nu puteam evita plecarea lor spre alte inimi. Am închis de mâna cu acest suflet din vis poarta unui trecut ce mă rănea fără să simt,fără să știu. Am trecut de mână cu timpul de acea dimineață. Totul era acum firesc,iar tu prezent ca de obicei cu vocea lângă ceaiul meu.

Până într-o noapte când adormită în brațele nopții și a unei Luni pline ce-mi lumina camera,mi-ai apărut în vis. Eram într-o bibliotecă și corectam ceva alături de o profesoară,primeam explicații și îndrumări,dar și observații. La primirea unei observații mai ferme lacrimile au început să curgă,dar profesoara încerca să îmi spună că va fi bine,că totul se va rezolva. La un moment dat profesoara strigă pe cineva,aud niște pași ce urcau grăbiți niște scări. Erai tu…un vis cu chip uman,cu ochii expresivi și plini de un cer senin,fără ploi și fără tunete,apropiindu-te de mine mi-ai spus cu vocea calda: „Ai curaj,îmbrățișează-mă…”. Eu îl priveam timidă,nu aveam curajul să mă apropii de el. Am făcut pași spre el atât de încet,atât de ușor. Mi-am găsit curajul să stau în fața lui să-l privesc,ajutată de mâna lui m-am apropiat mai mult de corpul său,cu greu am găsit puterea să îl cuprind în brațe. Sufletul meu trăia cele mai puternice emoții,nu avea curajul să ridice ochii să-l privească.

M-am trezit în liniștea unui vis dulce,dar plină de întrebări. Mi-am dat seama că el este parte din mine atunci când inima mea a început să proiecteze imagini cu el vorbindu-mi. Îmi vorbea mereu când simțea că cerul din mine se întunecă sau că gândul îmi zboară mult prea departe,ajungând la granița cu furtuna. Timpul a trecut, și-a urmat cursul firesc și povestea sufletului meu avea nevoie de un final. Atunci m-am gândit că acest vis cu chip uman poate fi finalul poveștii mele. De atunci este aici în,lumea mea fără să știe,fără să vrea. I-am mulțumit pentru visul acordat,pentru inspirația de a scrie o poveste a mea și l-am lăsat să zboare spre inima potrivită lui. M-am bucurat că am avut privilegiul să îl am pentru o simplă frântură din timp în gândul meu,printre rândurile unei povești. A fost un vis frumos,chiar de acest el există,este parte din realitatea noastră. Îi mulțumesc că a făcut parte din visul meu,din povestea mea chiar dacă știu că aceste vorbe,slove scrise acum de sufletul meu nu vor găsi lumina privirii sale niciodată. Dragă cititorule,privește această poveste ca pe o experiență trecută de mână cu niște emoții pe care sufletul nu le-a mai simțit de ceva timp. Parte din ceea ce citești acum sunt vorbe trecute printr-o inimă ce încă crede că undeva,cândva va întâlni un astfel de suflet,chiar dacă uneori vorbele acestei inimi sunt doar sunete întoarse ca un ecou înapoi în fața privirii sale.

Privește această poveste ca pe un basm scris cândva,undeva de un suflet timid,dar ce a avut un dram de curaj pentru a scrie și împărtăși și cu alte suflete această poveste,parte din povestea sa. Povestea poate fi dovada clară că uneori putem iubi iluzii,ne putem dărui parte din noi unui suflet apărut într-o noapte în al nostru vis,fără să așteptăm a primi ceva în schimb. A visa când îți credeai inima rece poate fi momentul în care în lumea ta a apărut din cer întunecat curcubeul cu razele soarelui cald. Dacă vreodată vei întâlni dragul meu cititor,un vis cu chip uman în al tău somn primește-l,lasă-l să intre în lumea ta,îți v-a dărui parte dintr-o lume mai bună,parte din niște emoții și sentimente frumoase. Nu te pot minți spunându-ți că nu l-am căutat pe acest vis cu chip omenesc în lumea noastră reală…L-am căutat,există are un nume,doi ochi căprui și un suflet atât de frumos că ți-ai dori să-l păstrezi în interiorul tău întreaga viață. Ai să te întrebi pe bună dreptate dacă am fost atât de norocoasă încât să fiu parte din a sa inimă…Nu vreau să te întristez…dar nu,nici nu cunoaște acest vis,nici măcar parte din aceste gânduri. I-am scris cândva doar să-i mulțumesc pentru faptul că mi-a trezit inima din iarna rece,că mi-a readus emoțiile și primăvara caldă în suflet. Poate a văzut fugitiv mesajul meu…sau poate încă vorbele mele stau la poarta sufletului său. Nu-i nimic,a fost un vis frumos…un vis dintr-o noapte de vară.

CAPITOLUL V – Răspunsul sufletului din vis

(https://www.youtube.com/watch?v=YQHsXMglC9A)

… Uneori așteptăm ani pentru a primi un semn de la un suflet care a trecut fugitiv prin inima noastră. Sufletul din vis s-a întors după un an cu un mic semn de viață. Inima mea își luase gândul de la acest semn, dar se pare că timpul nu a stat degeaba. Am primit acel răspuns pe care îl căutam, semnalul de lumină răsfrânt spre cer ca un strigăt de ajutor. Ale mele mulțumiri au fost văzute de el, sufletul din al meu vis.

Aici se închide povestea ta, Sebastian… Cu acest semn mi-ai spus că știi acum cât m-ai ajutat și cât de recunoscătoare sunt pentru acel bolovan pe care l-ai prăvălit de pe al meu suflet. Ai fost visul inimii mele, dorința ascunsă undeva într-un spațiu din mine. Te-am îndrăgit în felul meu, cu foc aprins fără ca tu să știi. Recunosc…îmi pare rău că pleci, chiar dacă ochii mei rugau cerul în fiecare seară să te lase să zbori din gândul meu. Trimiteam această rugă cerului pentru că simțeam undeva în adâncul inimii mele că nu vei fi niciodată al meu, că poate nu sunt femeia mult dorită, căutată în întreaga lume printre atâtea măști. Te plimbi printr-o lumea plină de sclipici, culori vii, oameni publici, îți umblă inima printre corpuri de femei mult mai frumoase decât mine. Acele corpuri au ceva ce eu poate nu voi avea vreodată. Pentru tine, Sebastian voi fi mereu o simplă urmăritoare, un suflet ce te admiră și care îți lasă atunci când are ocazia o mică parte din apreciere prin mesaje frumoase, scrise cu inima deschisă. Uneori mai primești și câte o poezie sau un fragment dintr-o poveste.

Cauți altceva (https://www.youtube.com/watch?v=Q8BUYs522iw )…poate lângă tine îți dorești o inimă din a ta lumea, desprinsă din al tău univers. Eu sunt doar o străină al cărei mesaj l-ai citit într-o banală dimineață și pe care ai lăsat-o să-și verse lacrimile imaginar pe al tău umăr. O inimă căreia i-ai pus la radio o melodie doar ca să o faci să simtă că nu este singură (https://www.youtube.com/watch?v=eM213aMKTHg ). În inima mea ai sădit poate fără să vrei un fior pe care nu îl m-ai simțisem de mult timp. Cumva ai fost primul bărbat care m-a făcut să-mi simt inima vie după o perioadă lungă de frig, de iubire înghețată. Ai fost…și nu aș vrea să crezi că nu mi-aș fi dorit să mai fi.

Punctul este aici, aproape să fie pus de a mea mână. Finalul acestei povești strecurate printre poezii și gânduri nocturne se află aici, dragul meu Sebastian Coțofană. Îți mulțumesc că ai fost parte din inima mea o perioadă atât de lungă de timp, că mi-ai deschis inima pentru a vedea că pot simți, că aș putea iubi din nou. Îmi pare rău că semnul tău a fost doar o vizualizare a unei povești postate pe-o rețea de socializare. Ai lăsat tăcerea să-mi spună ceea ce poate al tău suflet nu a putut. Vorbele tale au fost sunete date pe mut. Nu îmi făcusem prea multe speranțe, știam de la început că ale tale cuvinte vor fi scrise doar în al tău suflet, doar în al tău gând și împărtășite doar cu a ta ființă. Mă bucur că ai făcut exact ceea ce ai simțit.

…Vreau să îți las un mic dar, un cadou. Ascultă-l cu atenție și după ce îl asculți poți închide poarta inimii mele fără să privești înapoi. Nu ai ce vedea dacă privești în urma ta… Sunt doar versuri…doar niște sunete care îți vor aduce aminte de-o inimă pe care ai reînviat-o fără să o iubești. Îți mulțumesc mult că ai fost aici…

Cadoul: https://www.youtube.com/watch?v=FOn8SdYF7eg

Aceasta este povestea mea, scrisă cu porțile inimii larg deschise. Mi-am dorit să împart cu voi, dragii mei această istorie a propriei mele inimi pentru a vă dărui o parte din ceea ce am învățat atunci când am iubit. A iubi înseamnă a-ți deschide ființa spre celălalt, a fi forma un întreg împreună cu inima acelui suflet. Am iubit, după cum v-am povestit …nu regret nimic, chiar dacă am suferit. Ei au fost cei care m-au învățat că iubirea poate avea reacții adverse, ca orice medicament. Iubirea nu îți este prescrisă de medic atunci când ai trupul lovit de boli, și nici atunci când fizic te doare ceva, iubirea vine în viața ta atunci când nu mai crezi că poți iubi, atunci când ai impresia că ai o inimă incapabilă să mai simtă. Nu îți este prescrisă de un doctor…ți-o aduce viața în cale prescrisă pe-o rețetă scrisă înainte ca tu să te naști. Este prezentă în tine, devine vie atunci când simți în privirea unui suflet un fior.

Povestea unui suflet

Partea a doua – Convorbiri cu C și V

Capitolul 1 – Dialog deschis cu V

Timpul ne aduce în cale suflete pe care le primim în lumea noastră pentru că au ceva în privire ce ne atrage. Astăzi vă voi vorbi ca într-o scrisoare deschisă despre un suflet ce mi-a trecut pragul inimii acum mult timp. Țin minte și acum ziua când l-am întâlnit, amintirile se derulează ca un film în fața mea, pe peretele alb din camera în care eram… Îl priveam tăcută și mă întrebam ce vor acei ochi mici de la mine?. Vântul mi-a plimbat pașii spre casă. N-am știut în acea clipă că eu voi fi cea care va iubi orice parte din el. Primul sărut a fost precum o ploaie de vară, cald, înăbușit cu mireasmă de flori abia culese și răcorit de un curcubeu.

A fost lumina mea din beznă, dar și furtuna agitată pe-o mare învolburată. Fiecare vorbă aruncată în sufletul meu era precum un bolovan aruncat în vânt ce lovește cu viteză văzduhul. Loveai cu slove atunci când altcineva vorbea în locul tău. Mă rănea iar eu pentru că îl iubeam îl iertam fără să gândesc prea mult că seara trecută am închis ochii plânsă. Florile erau simbolul acelui „iartă-mă” nerostit, mut. Lăsai petalele să comunice în locul tău. Petalele acelor trandafiri au comunicat în locul tău până într-o zi când disperată nu știam unde ești. Am aflat plimbându-mă cu tine de mână într-o zi însorită, că trupul îți umblase prin patul ei, o zeiță ce ți-a furat pentru o seară inima.

Te ascultam cu privirea pierdută în neant, cum tu disperat să nu mă pierzi îmi spuneai că a fost o greșeală. Nu știam ce reacție să am. Eram la a doua iubire, nu auzisem până atunci un bărbat spunându-mi „iartă-mă te-am înșelat”. Simțeam cum aerul devine irespirabil, cu greu îmi țineam sufletul să nu plângă. L-am iertat cu toate că veți spune că nu ar fi meritat. Motivul rupturii de a lui inimă nu a fost infidelitatea ci faptul că a avut impresia greșită că dacă lovește în sufletele dragi mie mă voi întoarce la el. A vrut răzbunare pentru că avea impresia că semănând ură va obține drept trofeu inima mea cu tot cu iubirea din ea. Nu a știut că a oferi ură este egal cu a fi un suflet gol. Nu a obținut nimic, doar un adio și o iubire ce nevoită și-a dat duhul.

Din ultima mea poveste de iubire am învățat că atunci când iubești nu rănești, nu-ți vinzi corpul pentru plăcere altei inimi. Răzbunarea este arma sufletului gol, omului ce crede că oferind ură își umple golurile din interior, că aruncând vorbe murdare de noroi în inima ce te iubește te vei curăța de propria mizerie.

Dragul meu V, ai fost cheia inimii mele, mâna ce mi-a mângâiat delicat trupul și spiritul cu sărutări tandre. De asemenea, ai fost și drumul bifurcat, alegerea cea mai crudă a vieții mele, cuțitul cu care am ucis dragostea din acel noi uitat. Sufletul tău este acum al ei. Mă bucur mult că iubești și ești iubit. Ai găsit ceea ce poate în mine nu ai găsit. Despre tine nu îmi găseam curajul să scriu o poveste separată de povestea sufletului meu. Mă întreb dacă în amintirea ta am rămas tot femeia ușoară ce-și vinde iubirea la preț redus?. Nici nu mai contează doar tu ești fericit. Urmele acelor răni le-ai lăsat în grija timpului să le panseze și să le vindece.

Știu…ce are ea nu am avut eu, ea te strânge în brațe când afară tună, te iartă fără prea multe vorbe, nu cere explicații când îți plimbi inima prin alte așternuturi, când buzele tale sunt încălzite de alte buze nu de ale ei. Nu o răni, V. Ea nu este ca mine, prostuță iertătoare, prea bună. Ea este unică, poate pleacă de lângă tine, dacă îi lovești inima cu ură. Nu te transforma în cheia ce închide uși pentru veșnicie.

Iartă-mă că nu am fost ce ți-ai dorit. Am încercat să fiu femeie, dar poate nu am reușit în totalitate. Poate îți doreai să urlu când tu disperat trăgeai de a noastră dragoste să nu moară de infidelitatea injectată de tine. Poate tu ai știut să fii bărbat…doar pe jumătate. Așa este mi-ai spus cu vocea ta că ți-ai dăruit corpul alteia, că ai dormit în brațele ei, dar rănile lu le-ai vindecat cu flori sau pur și simplu presărând peste ele indiferență. Dacă presari peste niște răni adânci petale de flori și arunci o privire din când în când să vezi ce se întâmplă, nu înseamnă că îți pasă. Înseamnă fugă de responsabilitate dacă ai știut vreodată ce înseamnă „ați asuma vina” sau „ați asuma consecințele faptelor tale”.

Am învățat de la tine, V să nu-mi ofer toată iubirea celui pe care îl port în suflet, să mai păstrez ceva și pentru mine. Din durerea lăsată în urmă am cules faptul că iertarea trebuie să aibă o limită, ierți dar nu veșnic, pentru că acel om iertat de fiecare dată va știi că te poate răni mereu știind că îl vei ierta.

Capitolul 2 – O pagină din V

(https://www.youtube.com/watch?v=q12BDFWJq1g )

Nu știu cum să încep…A trecut foarte mult timp de când tu,ultimul suflet din viața mea n-ai mai pășit printre gândurile mele. Te-am chemat să-ți spun acele vorbe pe care atunci când ai plecat nu am avut curajul să ți le spun sau pur și simplu nu am avut timpul necesar să le împart cu tine. Ai pășit în sufletul meu când iubeam,dar eram mult prea oarbă să renunț la acel prim suflet, ce trăia în mine. Erai acolo,în fața mea și nu te vedeam…nu știam de ce erai lângă mine, te priveam iar în ochii tăi vedeam ceva ce simțeam că nu îmi aparține. Acea lumină atât de vie care în acel moment mi-a dat senzația că sunt a ta, cu toate că încă ale noastre suflete nu vorbeau prin cuvinte. În prezența absentă a ta și a mea, inimile noastre comunicau prin semne,simboluri smulse parcă dintr-un alt univers.

Am început să vorbim abia atunci când ceva din mine zburase,ceva plecase lăsând o furtună în urma sa. La început nu te-am putut iubi așa cum îți doreai. Eram cu inima făcută bucăți. Ai avut răbdare să adunăm împreună cioburile de pe jos, să mă ajuți să simt din nou iubirea. Ploua când am avut prima întâlnire…Primul trandafir l-am primit de la tine,o floare ascunsă de ploaie sub haina ta. Ai fost un suflet iubit de inima mea,iubit atât de mult încât „ți-am dat puteri asupra mea”. Ți-am dat tot,inima și cheia spre lumea mea fără să mă gândesc prea mult.

Trecutul te-a închis de mult printre amintirile lui,ești precum o haină abia scoasă de la naftalină,plin de praf și nepurtat de acum multe veri. Acum inima ta și-a găsit cuib în inima ei,ființa care acum îți este soție. Te-am scos din străfundul trecutului meu să-ți spun doar câteva gânduri pe care le-am ascultat spuse de al meu suflet.

Nu te-am judecat când ți-ai dăruit corpul ei,acelei zeițe ce ți-a furat pentru o noapte inima. Plecarea ta n-a fost din vina ei,ci din vina unor vorbe ce mi-au trântit inima de pământ. Cu un singur gest ai omorât tot ce aveam. Cu tine am crezut că se va încheia călătoria inimii mele spre a iubi omul potrivit,am crezut naivă că vei rămâne veșnic lângă mine. Dacă ai fi acum doar pentru o secundă în fața mea ți-aș spune că te-am iubit mult mai mult decât m-am iubit pe mine și că iubindu-te pe tine eram capabilă de orice. Am fost în stare să accept toate vorbele aruncate când în tine era tornadă,am fost dispusă să lupt cu potopul din tine,pentru că iubirea era arma mea…te iubeam. Am dus mici războaie să îi conving pe cei dragi mie că nu mă vei răni niciodată,că între noi va fi iubire nu răni adânci.

Dragul meu V, nu cred că ai vrea să simți vreodată ce înseamnă să omori ce simți când îl vezi pe omul drag inimii tale altfel decât îl știai până atunci. Nu îți doresc să simți ce înseamnă „a omorî o dragoste încă vie”,să nu știi ce înseamnă a fi judecat de cel pe care îl iubești sau înșelat de omul în care ai avut încredere că nu va căuta iubirea de-o noapte în altă inimă,că nu va ceda în fața unui trup dezgolit atât de ușor de veșminte.

Îți doresc ca soția ta să rămână lângă tine până când moartea vă v-a despărți,să te iubească doar pe tine și să nu te rănească niciodată. Te-am iertat…nu puteam să îți port în suflet ură. Relația cu tine a fost precum un vis avut între granița iluziei cu realitatea. Erai un vis împlinit în inima unei femei ce credea că a întâlnit omul potrivit,că sufletul ei poate în sfârșit să se ridice de pe asfaltul dur și rece. Te-am readus în gândul meu ca să îți spun că ești doar o frunză purtată de vânt peste dragostea ce a murit subit.

Ai fost drumul bifurcat,punctul meu de stop,prima clipă în care stăteam cu ochii în lacrimi și cu dragostea în inimă…Priveam cele două drumuri și mă gândeam sfârșită de puteri încotro să o iau?. Ce drum să aleg?. Am ales să omor tot ce simțeam pentru că știam că tu făcându-mi rău nu puteai fi sufletul meu pereche. A fost foarte greu să ucid ceva ce iubeam cu toată inima,ceva ce nu aș fi ucis niciodată. Sper să nu trebuiască să treci vreodată prin ce am trecut eu,când a trebuit să înfig cuțitul într-o dragoste în care am crezut cu toată ființa mea.

În sufletul meu vei rămâne doar o amintire veche,o pagină prăfuită și îngălbenită de timp din povestea mea,un suflet pe care cândva l-am iubit fără să mă gândesc vreun minut la consecințe. Ai grijă de ea…ți-a dat inima ei,dragostea ei pentru toată viața. Nu o răni,nu presăra în ochii ei ploi cu gheață,furtuni. Știu…eu nu am fost ce îți doreai tu. Am încercat să îți ofer tot ce credeam că ai nevoie,am fost acolo când strigai după ajutor să îți spun că totul va fi bine și că te apăr de ploaie. Doar tu știi ce a fost în gândul tău când te-ai dăruit ei…doar tu știi ce a avut ea și mi-a lipsit mie,ce avea ea și nu am avut eu. Ai știut cumva să fii bărbat când ai avut curajul să-mi spui că prin patul tău a trecut altă femeie,că în acea noapte când eu nu știam ce ai pățit tu erai cu ea.

Poate eu nu am știut să fiu femeie și să am o reacție fermă și matură, să îți fi spus în acel moment tot ce simțeam și apoi să fi plecat de lângă tine așa cum meritai,V. Iartă-mă că nu m-am priceput să fiu femeia fermă,hotărâtă și matură pe care ți-o doreai. Pur și simplu era prima dată când un bărbat avea curajul să îmi spună „te-am înșelat”…Este prea târziu pentru „cum ar fi fost dacă făceam…” sau pentru „ce s-ar fi întâmplat dacă eram mai…”. Probabil că nu am să am puterea vreodată să fiu femeia aia care țipă,urlă și zbiară atunci când un bărbat îi spune „te-am înșelat”. Te iubeam prea mult și te-am iertat mult prea ușor recunosc. Îmi pare rău că nu am știut să fiu femeie…poate femeia visurilor tale. Am fost prea bună, prea înțelegătoare și poate tu îți doreai să reacționez și să urlu la tine,să-mi descarc fulgerele în tine. Iartă-mă că am fost prea bună pentru un om ca tine.

Capitolul 3 – V…ultimele cuvinte

(https://www.youtube.com/watch?v=tiwFPKawfD0)

Te privesc cum plângi, cum frângi urmele pașilor ce erau clipe frumoase oglindite în văzduh. Din praful lăsat de tine s-a format zidul, care păzește precum un soldat ușa inimii mele. Nu-și dorește să intre nimeni în ea, să vadă ușa veche pătată de sânge, pereții plini de fum înnegrit de focul care a ars până te-a rănit ajungând până la copilul din ea. Trăiește deși te miri cum a supraviețuit unui asemenea incendiu, unei iubiri ce a ars mocnit până a ars totul. Îl vezi…este trist, lipsit de vlagă te privește în ochi și îți spune „scapă-mă!”. În jurul lui doar patru pereți goi, plini de funingine. Totul gol, a ars imaginea ta cândva zâmbitoare, caldă, veselă, plină de încredere…și poza lui, a piromanului e mucegăită de a apa care a stins focul. Băltește ca o frunză cândva vie, i-au ars ochii, chipul este acum precum o umbră străvezie. Pășești ușor spre ieșire, iar holul te primește cu un miros pregnant de durere vie, galbenă gutuie. Podeaua e umedă, scârțâie fiecare parte din ea se desprinde atât de ușor descoperind apa băltită amestecată cu urmele unor pași cândva acolo lângă tine.

Mirosul de ploaie proaspăt așternut inundă tot holul. Se dărâmă și ultimul cui care ținea strâns legată fiecare amintire cu voi. Inelul este acum povestea scrisă în speranța că va fi sfântă, dar a ruginit în mâna lui când te-a rănit. A aruncat totul într-o prăpastie adâncă, știa ce era el pentru tine. Ai plâns…știai că ceea ce făcuse el nu era iubire, ci orgoliul de a deține inima ta precum un trofeu valoros, încăpățânarea de-și continua lista de cuceriri cu tine. Poate erai ultimul nume din listă, un nume printre atâtea alte nume doar litere…pentru el aur pur. Colierul cel mai prețios, niciodată un suflet, nici măcar o clipă jumătatea inimii sale.

Te-a lăsat în urmă fără să privească măcar o clipă înapoi. Acum știi că umblă ca un bondar din floare în floare, căutând alte nume pentru a-și continua lista. În ochii tăi răsare în fiecare noapte Luna să îți aducă clipe de liniște, minutul în care scufundat în zare privești lumina stelelor atât de vie în fiecare seară. Erai pierdut pentru o clipă în steaua din cerul ce era cândva al tău. Este plin acum de alte stele pregătite să cadă după prima iubire frântă. O stea ai fost și tu pe cerul lui, dar ai căzut lovită de umbra lui…a acelui Luceafăr cândva un suflet cald. Adormi înconjurată de visul închis acum undeva în tine.

Ți-ai fi dorit pentru o clipă ca durerea din tine să fi fost doar un vis urât, un coșmar trăit în vise după o zi agitată. Coșmarul a fost real, atât de real încât îl simți și acum prin porii sufletului tău. O secundă ți-ai fi dorit să fi simțit și el puțin durerea din tine, o clipă doar că te-a rănit atât de tare. Nu i-ai dorit răul, l-ai iubit și în sufletul tău a avut un loc…

Capitolul 4 – Povestea unui C

(https://www.youtube.com/watch?v=O2JyOz2wFgk )

Povestea ta a început când nu mai credeam că iubirea poate bate la poarta inimii mele. Ai fost primul suflet ce a pășit în lumea mea, cel dintâi fluture plimbat de soarta prin a mea ființă. Te-am întâlnit într-o zi însorită, cu cer senin și soare zâmbitor. Îmi aduc aminte de parcă era ieri, ca atunci când timpul mi te-a adus în drum aveam sufletul plâns. Simțeam să plec, să fug din calea inimii tale, credeam că nu voi putea fi iubită de vreun suflet.

În plimbarea ființelor noastre prin ale clipelor pagini, mintea își cuibărea gândurile și îmi șoptea că o iubești pe ea, prietena mea. Lângă ea tăcerea se prefăcea în zgomot, iar zumzetul liniștii ca prin magie era transformat în cuvinte. Am crezut că frumusețea ei ti-a furat inima, vântul îmi vorbea despre a voastră dragoste. În gândul meu erați unul lângă altul, împreunați precum cerul și pământul, legați printr-o dragoste eternă. Rămasă doar cu tine mi-am depărtat pașii de tot ce îmi arătase acea zi. Am plecat de lângă tine cu inima închisă și cu privirea pierdută în văzduh. Zilele ce au urmat mi-au spus că tu, fluture zburător îți doreai să intri în al meu suflet, că ea n-a fost ce ți-ai dorit.

Te-am primit în inima mea crezând că vei rămâne lângă mine mereu. Eram a ta întreagă, cu fiecare parte din mine te iubeam. Iubirea ta a fost focul aprins întâia oară în a mea inimă. Eram femeie pe care ți-o doreai, trupul căutat mereu la alte flori. În ale tale brațe s-a scurs prima mea noapte în vraja unui bărbat. Luna a fost martorul iubirii noastre.

Furtunile n-au așteptat ca focul să se stingă singur, au venit când flacăra ardea mai tare. Ploile au fost gazul pus pe foc să ardă mai tare, a ars…dar nu iubirea ci inima mea în flame mici, dar dese. La fiecare incendiu plângeam cu scrumul iubirii arse în brațe. Ai avut grijă să arzi totul, să nu lași nici măcar o urmă din noi în urma ta.

Într-o zi din anul 2014 ne-am încheiat povestea. Ne-am plimbat tăcuți printre ruinele a ceea ce a fost iubirea noastră, în tăcerea sumbră tu, călăul meu îmi vorbeai. Înșirai bezmetic cuvinte, le aruncai gândind că te voi pricepe. Credeai că te înțeleg, sperai să nu judec plecarea ta, faptul că ai ales să pleci în alte brațe. Vocea ta era precum un ecou surd întors de undeva din depărtare. Eram doar eu și aerul rece, sufletul îmi urla în timp ce tu gesticulai disperat. Curajul de a-mi spune sincer că vei pleca la o altă ea nu l-ai avut, ti-a fost greu să fii bărbat. Vorbele cu care ai plecat în acea zi au fost:”Ai grija de tine…”.

Timpul a zburat…eu mi-am văzut de drum, departe de tine. Te-ai întors să îmi spui:”iartă-mă”, să îmi ceri să îți iert plecarea și rănile pe care cu indiferență le-ai lăsat în mine. L-am iertat, dar am vrut să aflu dacă am fost sau nu vinovată pentru plecarea lui la o altă ea. Răspunsul l-am aflat…ar fi plecat oricum, chiar de eu luptam sau nu pentru noi. Am realizat în acel moment că n-am fost iubită, doar am iubit.

Dragul meu C, îți doresc să iubești cândva, iar atunci când îți vei dărui inima acelei femei să nu afli ce gust are suferința. Acea inimă să te accepte așa cum ești, să nu te judece. Vei rămâne scânteia aprinsă cândva, dar stinsă de-a ta mână.

Capitolul 5 – Dialog cu C și V

(https://www.youtube.com/watch?v=dBMice1fL2Y )

Îmi aduc aminte și acum atunci când mă priveai, iar eu îți eram cerul senin, sufletul pe care știam că îl iubeai. Îți eram centrul universului, femeia în care îți vedeai inima întreagă. Timpul și-a scurs încet clipele din a lui clepsidră, acele fire subțiri de minute au lăsat în curgerea lor un gol. Spațiul lăsat s-a umplut cu lacrimi, vise scufundate în valurile mării. Mă privesc acum după ce tu, suflet iubit ți-ai lăsat doar urmele pașilor în urmă, văd în mine inima care încă visează să fie iubită. Ați fost oglinda trecutului meu, ciobul de realitate prin care vă vedeam perfecți, imperfecții din viața mea.

Acel mic colț îmi arăta o parte din sufletele voastre, acele suflete iubite fără regrete. Erați …sau cel puțin așa credeam eu că sunteți, ați fost doar două iubiri ce mi s-au plimbat prin suflet plecând atunci când ploua în mine. N-ați reușit să descifrați povestea mea, acele cuvinte scrise cu multă emoție pe pereții camerei din mine. Trupul meu a fost templul explorat până când și-a pierdut împreună cu sufletul din vlagă.

Curajul acela de copil naiv a murit în brațele voastre, „a iubi din nou” și-a stins ultima flacără în scrumul vorbelor voastre, fumul ce ardea cu putere totul. Acum…sunt inima ce își închide porțile în speranța că timpul o va ajuta să își curețe camerele de fumul înecăcios, de scrumul iubirii trecute. Pereții sunt plini de cenușă, pete negre ce-mi stau precum norii de furtună pe cerul meu, sunt semnele ploilor căzute în mine când cuvintele mă loveau, iar tu priveai cum stropii zboară spre mine lovindu-mă.

Cu rănile deschise, cu ochii plânși nopți întregi m-am ridicat târâind fiecare parte din mine. Nu știam dacă vreodată în lumea mea va mai intra iubirea, dacă „a iubi din nou” va mai fi parte din mine. Nici acum nu știu dacă voi mai iubi…Curaj aș vrea să mai am, dar s-a dizolvat atunci când ați plecat de lângă inima mea. Sunteți norocoși…aveți acum parte de fericirea mult dorită. Iubiți zeițele ce sunt ce n-am fost eu, ce vă oferă ceva ce n-am avut. N-ați văzut în mine imperfectul perfect pentru a voastră inimă.

Îmi pare rău că pentru tine, C și pentru tine, V am fost doar o inimă ce-și vinde trupul atât de ușor, ființa ce pune preț scump pe dragoste, vânzând-o ca un suflet ușuratic, pe-o margine de drum. Regret că nu m-ați cunoscut așa cum sunt, că nu ați fost capabili să vedeți în femeia din mine acel om ce iubește cu inima întreagă, care oferă tot ce are mai bun din ea. Ați văzut doar ce ați vrut. Ați pierdut…dar și frânt aripile unui suflet ce-și dorea să iubească fără răni, pur și simplu.

…Să iubesc…este acum doar un vis pe care îl vizionez precum un scurtmetraj în fiecare seară, stând cu ochii în lacrimi privind confuză cerul. Întreb în van timpul când fărâma de curaj își va face loc în mine, spunându-mi suav că iubirea nu-i un vis spulberat, că în inima lui îmi pot așeza iubirea fără teamă că o va sparge. Oare când?.

Capitolul 6 – Scrisori către sufletul din vis

Povestea unui S

(https://youtu.be/kDdpKCqsZV8 )

Te-am întâlnit atunci când eram doar un copil naiv, un suflet ce nu mai știa ce înseamnă „a iubi”. Dimineața a fost cea care te-a păstrat în lumina ei, iar noaptea a rămas unicul martor al venirii tale în al meu gând. În acea noapte ai fost acolo, parte dintr-un vis frumos, un vis avut cu inima deschisă spre cer. Te priveam timidă, inima îmi bătea pentru prima dată după ce destinul îi încuiase poarta, după ce timpul o făcuse să creadă că iubirea ei este un ghețar, un vânt polar. Ochii aceia nu i-am uitat nici acum când, dragul meu cititor, aștern aceste gânduri.

Povestea acestui S, ce-l știi scris într-o poveste cu un trecut închis, ți-o voi spune așa cum simt, așa cum inima mea își va dori. Totul a început într-o noapte cu cer senin, fără ploaie și fără războaie. Eram doar eu cu el și ochii ce își găseau greu drumul spre a lui privire. Mi-a spus frumos și încet să nu îmi fie teamă să-l cuprind în ale mele brațe, să nu îmi fie frică să-l ating. L-am cuprins în ale mele brațe cu greutatea cu care lumina pleacă de pe pământ. Susținută de a sa mână m-am apropiat mai mult de el. Îi priveam ochii atât de blânzi, simțeam în ei cum se scurge timpul și cum inima mea se încălzește precum aripile unui fluture în bătaia soarelui. Îmi încălzeam ușor fie ce parte din mine în ale sale brațe ferme, eram atât de vie încât nu îmi doream să vină realitatea rece peste mine.

M-am trezit din vis cu inima bătând și cu ochii dornici să-l viseze din nou. Nu știam de ce acel străin îmi vizitase sufletul. Am căutat răspunsul la a mea enigmă mult timp, cititor drag. Am găsit acum un timp răspunsul. Acest S a venit în lumea mea să-mi spună că a mea inimă nu este un ghețar plin de zăpadă, unde îngheață orice simțire, orice trăire. A pășit în gândul meu pentru a-mi arăta că pot iubi, că sunt capabilă să simt iubirea prin toți porii inimii mele. Te întrebi așa cum este și firesc, dacă acest S a rămas în a mea realitate sufletul mult așteptat, și nu s-a stins în visul de ieri?. Dragul meu cititor, acest suflet cu un nume atât de frumos, este poate parte din realitatea altei inimi, o inimă ce poate îi oferă întreaga ei iubire, sufletul cu tot cu zâmbete.

A fost un vis, un suflet strecurat tiptil de noapte să-mi spună: „Poți iubi. Nu îți lăsa visul în ploaia de afară”. Mi-aș fi dorit, nu îți neg ca S să fie parte din al meu prezent, să rămână lângă mine până când ultimul sunet pulsat de a mea inimă îmi va părăsi corpul. De ce nu a rămas?. Pentru că nu a fost să fie, pentru că timpul are alte gânduri cu a lui inimă. Îl păstrez în mine tăcută și puțin tristă că din acel vis a rămas doar o iluzie. Imaginea acestui S va rămâne mereu o amintire vie, pe care o voi deschide atunci când în mine nu va fi bine, atunci când tristețea va fi o secundă în sufletul meu.

Numele său este parte din povestea mea, un S scris și rescris pentru a deschide poarta unei inimi. A reușit să o deschidă, dar a plecat așa cum l-a adus timpul, pe aceeași ușă descuiată de a mâna lui. De regretat…nu-l regret nici o secundă. Din potrivă mi-aș dori ca într-o zi să-l pot cunoaște și să-i spun: „Ai fost aici, în lumea viselor mele. Te-am păstrat în sufletul meu și nu am încetat nici o clipă să țin la tine, S”. Sunt vorbe ce nu aș avea curajul să le destăinui acelui S real niciodată, dar poate într-o zi inima mea va avea curajul să-i spună aceste trăiri.

Nu-l voi uita atât de curând pe sufletul ce mi-a arătat că iubirea nu este o iluzie pentru a mea inimă. Știi…îți voi spune un mic secret, dragul meu cititor, este real acest S, face parte din lumea reală nu este un rod al imaginației mele. Este vocea ce o asculți în fiecare dimineață născută cu ajutorul undelor, parte din orice radio deschis pe frecvența potrivită.

Povestea acestui suflet venit din cerul senin se încheie aici, își închide filele scrise cu aripile sufletului larg deschise, un spirit ce a crezut că în sfârșit dorința de a zbura pe cerul unei inimi nu este doar o iluzie. L-am iscălit în basmul meu doar pentru a-ți arăta, dragul meu urmăritor că iubirea poate izvorî dintr-o noapte plină de vise, că putem iubi suflete trecătoare, licurici ce pot lumina o parte din tine. „A iubi” a fost pentru mine un vis desprins din vorbe scrise cândva pe niște foi de hârtie de un copil naiv. Momentul în care acest S a pășit în gândul meu a fost clipa ce mi-a arătat că vorbele așternute de un copil pe-o foaie de hârtie nu sunt fluturi muritori, flori uscate de timp, ci pot deveni bucăți din oricine, părți dintr-un întreg numit de unii iubire.

Este drept să crezi că am primit în ființa mea o nălucă, un trecător ce poate nu va știi niciodată ce simte a mea inimă pentru el și cât de mult și-ar fi dorit ca acele neînsemnate mulțumiri să primească măcar două cuvinte, două vorbe care să o facă să vadă că a citit al ei mesaj, să simtă că a primit măcar o parte din timpul lui. Ceea ce îți dăruiesc aici este o parte din sufletul meu, o emoție pe care am încercat să o dăruiesc și altora. Scriind aceste rânduri nu încerc să-l judec sau să-i atrag atenția, vreau doar să împart cu tine, dragul meu cititor, o fărâmă din mine. Acel S poate nu va afla niciodată de această poveste scrisă de o fată, ce a crezut cândva în acel „a iubi”, în „a dărui fără a cere ceva în schimb”. De fapt, sunt conștientă că nu va știi, că nu va cunoaște aceste simțiri vreodată.

Păstrează această istorie ca pe o povestire spusă de un suflet, de o fată ce a vrut doar să-ți ofere ție, cel ce vei citi aceste gânduri, o parte din trăirea ei, cheia spre un loc din ea, inima ei. Finalul poveștii îl găsești scris în ochii plăpândei flori ce își împrăștie parfumul în ale lui brațe. Acea floare e o altă ea, o altă inimă deschisă precum o carte-n fața ochilor săi.

Îți mărturisesc că am iubit o nălucă, un vânt cald venit pentru o secundă să-mi spună: „Iubește…nu te opri!”. Închid filele unei povești scrise și păstrate în al meu suflet. Îți mulțumesc, dragul meu cititor că ai rămas cu mine până la închiderea acestor file, că ai găsit răbdare suficientă în tine să parcurgi aceste rânduri. Dragul meu S…îți mulțumesc din suflet că ai fost parte din a mea poveste, că mi-ai dăruit șansa de a scrie o fărâmă din mine de mână cu tine. Sufletul meu nu te va uita, vei rămâne o parte din povestea mea.

Priviți-l ca pe visul oricărei inimi, acea iubire visată de orice ființă. S este acel vis frumos avut de oricine, atunci când a crescut mare și își dorea să iubească și să fie iubit. Povestea acestui S o găsiți în fiecare dintre voi, în sufletul vostru. Face parte din voi, cei care încă nu ați renunțat la a iubi și la a dărui iubire. După această banală literă se ascunde un nume, cum poate v-ați dat seama. Da, e un nume după această banală formă de S, dar și un suflet. Un suflet ce a pășit în mine când nu credeam că mai pot simți iubirea, într-un moment când nu știam că inima mea rece mai poate iubi.

A intrat pe o ușa deschisă, o poarta din trecutul pe care nu știam că am uitat-o deschisă. A intrat cu simple vorbe spuse ca să trimită prin unde putere sufletului meu. Nu am știut atunci că S va deveni o parte din mine, un suflet care a venit adus de timp să-mi spună că pot iubi…că nu sunt o inima de piatră. Nu a rămas în lumea mea și nici nu știe că un suflet de fata a scris cândva o poveste despre el.

Dragă S,

Nu am reușit să te alung din mine, din sufletul meu. Trăiești în mine, te hrănești cu fiecare gând ce-l privești trecând fugitiv prin lumea mea. Ești prezent când tună, ești aici când plouă, la fie ce strop căzut din cer pe pământ îți faci simțită prezența. Vii cu tot cu zâmbetul tău cald, să omori orice vânt ce aduce cu el nori grii, mă privești pătrunzător, de parcă imaginar ți-ai dori să-mi dărâmi zidurile fortăreței și să intri încet întrebându-mi cerul de ce plânge?

Pătrunzi cu tot ce ai mai sfânt într-un suflet ce a încetat de ceva vreme să mai creadă în vorbe, un spirit ce te vede ca pe-un vis frumos, iluzie pogorâtă din altă lume. Mă întreb de nopți întregi privind și vorbind cu Luna ce cauți în sufletul meu? De ce ai venit? De ce mereu când plouă ești aici? Ce ai găsit în mine de pașii tăi s-au oprit la mine? Tăcere emani de când ai pus primul pas în visul meu…de ce îmi zâmbești și fugi alungat parcă de timp? Te rog…te rog din suflet spune-mi ceva când vii neașteptat în somnul meu adânc!

Aș vrea să știu de ce ai venit și ce cauți captiv în mintea mea?. Cu ce scop ai poposit în inima mea? Te rog, răspunde-mi când vii din nou în visul meu, nu îmi lasă inima îmbătată de emoții și sentimente ce nu-i aparțin, în dorul unei iubiri imaginare. Răspunde-mi să-mi pot dezlega inima și sufletul de iluzia ta. Te-aș păstra dar mi-e teamă să-mi leg lumea de o iluzie, ce nu știu dacă va veni vreodată în realitatea mea. Fii bun și înțelegător, S…nu îmi lăsa inima în vraja unor iluzii deșarte, nu încuia din nou un suflet ce abia a descoperit că poate simți iubirea, că nu e un ghețar prins în răceala nopților cu ger cumplit. Nu te pot alunga cu forța din mine, inima mea refuză să te lase să pleci oricât i-aș spune că ești doar o nălucă. De aceea îți cer răspunsuri la strigătele mele de ajutor, la semnele mele disperate de întrebare.

Pleacă tu, dragul meu S dar doar atunci când întrebările vor fi răspunsuri ferme, lămurite semne de întrebare. Atunci când vei pleca lasă-mi poarta deschisă și cerul senin. Îți mulțumesc… Aștept cuminte răspunsul tău. Oferă-mi-l cum dorești, prin vis sau prin semne divine, dar te rog fi sincer cu tine, nu minți… Nu mă minți, te rog din suflet. Vreau adevărul, nu îți cer mai mult. Vreau doar să aflu ce dorești de la a mea inimă, cu ce scop ai venit aici, în lumea mea?. Sper că nu îți cer prea mult. Sunt doar o inimă ce te roagă fierbinte, stând prăbușită și frântă în fața ta să îi lași aripile întregi și lumea nepătată de sânge. Lasă-mi tot întreg. Zboară acolo unde inima ta te conduce, acolo unde poți iubi o inimă întreagă.

Nu te-aș lăsa să pleci dacă aș știi că ești un suflet real, un pas făcut într-o lume plină de trăiri, sentimente vii rupte din inima ce încă mai crede în iubire. Nu îmi zâmbi …nu te uita cu acei ochi căprui atât de frumoși. Căldura lor închide porți, păstrează focul arzând, întreține imaginea ta în locul unde visele pot deveni fluturi zburători,iar fluturii părți din povestea mea. Basme spuse atunci când mirosul zilei aduce speranța unei ploi, ce va spăla noroiul adunat în spatele zidului format în timp, cărămidă cu cărămidă puse în fața unei inimi mult prea temătoare să deschidă poarta iubirii.

Te rog, pleacă de lângă poarta pe care te chinui să o deschizi cu vorbe calde și zâmbete. Rămâi S-ul dintr-un nume scris cândva pe un suflet. S-ul din…povestea mea.

Scrisoare către tine, Sebastian

(https://www.youtube.com/watch?v=CI5a9IjfVww )

În privirea lui îți poți oglindi întreaga ființă, te poți descoperi pe tine cu toate calitățile și defectele tale. El…cel care ți-a dat voie să iubești. Sufletul din al tău vis, acel misterios S. Astăzi ți-ai promis cu mâna pe suflet că îl vei lăsa în urma ta, nu te-a rănit, dar…nu este al tău, draga mea inimă. Poate acum când tu îl simți undeva printre ale tale gânduri, el își plimbă firesc ochii îmbătat de a ei mireasmă prin ale corpului labirint, o iubește așa cum nu a iubit pe nimeni. Visul tău este poate parte din altă galaxie, își are cuibul în altă inimă. Iartă-mă…dar ai fost și…trebuie să pleci. Îmi vei rămâne la fel de drag, și nu voi înceta să-ți fiu cel mai fidel ascultător. Îți las imaginea închisă în cufărul cu vise anonime, acolo unde zboară inimi care au curajul să-și deschidă aripile. Îți mulțumesc mult pentru ajutor. Fără ale tale vorbe nu aș fi scris astăzi povestea acelui monstru. Nu aș fi avut curajul să văd în acel monstru un bolovan greu. Mi-ai deschis sufletul și m-ai ajutat să renasc din propria cenușă.

Drum bun spre a iubi și a fi iubit, suflet frumos. Eu îmi iau zborul spre inima care îmi va fi țărm, locul unde nu există prejudecăți, ghețari ci doar iubire pură. Ai fost ancoră pentru a mea inimă, puterea de a-mi goli emoțiile din suflet. Îmi vei fi mereu drag, vei rămâne acel suflet pe care l-am primit în inima mea pentru a mă readuce pe mine, acea Mădă ce uitase ce înseamnă a iubi, a simți cu inima întreagă. Nu vreau să crezi că această scrisoare înseamnă „te uit”, aceste gânduri sunt renunțarea mea la a te vedea pe tine, S o poartă spre vise desenate de o mână de copil naiv. Pentru mine ai fost poarta spre zborul inimii către stele, spre un cer de a cărui existență uitasem. Monstrul acela mi-a luat o parte din emoții, trări, vise avute cândva cu inima deschisă. Venirea ta aici, în camera unde trăiau cândva emoții vii, a făcut ca totul în mine să renască. Pur și simplu ai devenit fără să vreau și fără să vrei mâna care mi-a pictat interior în culorile primăverii.

Îți scriu ca și cum aș sta în fața ochilor tăi, ca și cum te-aș privi în ochi și aș avea curajul să îți spun ceea ce simt cu vorbe rostite nu așternute pe-o foaie de hârtie. Îmi pare rău că nu am avut șansa să îți destăinui aceste gânduri fără să apelez la cuvinte scrise.

Ai grijă de tine și de inima ta, Sebastian Coțofană… Nu uita niciodată că ești un om bun!

Notă: Cu aceste cuvinte am încheiat povestea lui Sebastian, da…așa îl cheamă pe S. Îți mulțumesc mult pentru ajutor, Sebastian. Ai fost o mână zdravănă de ajutor, fără tine nu aș fi avut curajul să-mi scriu povestea propriului suflet, a acelui monstru în special. Cu această scrisoare înseamnă că te las în urma mea, dar de uitat nu te voi uita niciodată. Îți las imaginea să zboare către inima pe care o vei găsi potrivită pentru tine.

După acele momente am început să caut răspunsuri, să văd cum mă pot întoarce la mine, la ființa aceea caldă care simțea toate emoțiile. Am început să citesc, am reînceput să fac activitățile pe care nu le mai făcusem de la viol. M-am regăsit prin cântat, iar pentru încrederea pe care am căpătat-o în vocea mea îi mulțumesc mult lui George Simion (Vocal Chief), fără ajutorul lui nu aș fi văzut că am ceva voce. De la George am primit și o recomandare de carte. V-o recomand și vouă, este o carte de dezvoltare personală scrisă de Lise Bourbeau și se intitulează „Cele 5 răni ale sufletului care ne împiedică să fim noi înșine”. Citind această carte am realizat că nu mai aveam încredere în mine, că mă pierdusem.

Inima mea a reușit să simtă din nou acele emoții pe care le credea pierdute, cu ajutorul unui suflet despre care vă voi vorbi acum. Acest suflet poartă numele de S în povestea mea, iar în viața reală îl găsiți cu numele de Sebastian Coțofană. Fără el cred că nu aș fi reușit să simt din nou emoții, nu aș fi putut să fac un pas către mine. M-a readus pe mine la mine, spunându-mi simplu și firesc că merit mai mult, dându-mi curaj să îmi aștern propria poveste. Îl puteți urmări pe youtube și pe instagram.

Nu vreau să îi fac publicitate, nu sunt plătită să-l promovez…vreau doar să vă prezint o parte din oamenii care m-au ajutat să redevin eu, de la familie până la aceste suflete. Iar pentru faptul că astăzi public ceea ce scriu pe un blog îi sunt profund recunoscătoare Mădălinei Petre (poate o știți din trupa Redblonde, trupa există doar că performează doar la petreceri private, ea are acum o academie unde pregătește copii talentați, viitori artiști). O puteți căuta. O să vă placă. Ea mi-a spus că sunt un suflet talentat la scris și că merită să fiu citită. Fără ea povestea mea nu ar fi fost scrisă, nu aș fi avut curajul să creez blogul ArtSuflet și nici pagina cu același nume fără încurajările ei. Îți mulțumesc mult, Mădă!

Așa am trecut eu parțial prin această întâmplare nefericită. Încă nu iubesc, dar o voi face curând. Voi, suflete frumoase trebuie să știți că orice problemă are o rezolvare, trebuie doar să cereți ajutorul și să aveți curajul să vă acceptați problema. Atunci când acceptați că aveți o problemă vă va fi mai ușor să vă vindecați, veți găsi calea de rezolvare mult mai ușor.

Vă cuprind!

Cu drag,

ArtSuflet

Reprezentativ

Povestea unui suflet – Moartea unui monstru – Partea I

Iubirea e o floare foarte plăcută,dar trebuie să ai curajul să te duci s-o culegi de pe marginea unei prăpastii înfricoșătoare

— Stendhal – ”Despre dragoste„

Te priveam în ochi,monstru adus de timp în al meu drum. Ești un nor dintr-o tornadă venit în plină zi în lumea mea,într-un suflet mult prea gol,mult prea trist să te ocolească. Ai venit în calea mea întruchipând un om bun,un înger ajuns din cer pentru a aduce în viața mea razele calde ale unei zile de primăvară.

Ne-am plimbat tăcuți pe străzile unui oraș ce-l știai,ce-l credeam capabil să protejeze un suflet ca al meu. Vrăjită de ale tale vorbe și amețită de furtuna ce urla în mine,ți-am dat voie să intri în inima mea,în pragul ei. Călcai nepăsător prin bălțile din mine,prin mireasma de mucegai și apă stătută îți umblau mâinile.

Căutai o cale de a fura ce puteai fura,tot ce era îmbibat în stropi de ploaie și sânge credeai că e aur de vândut. Te țineam de mână crezând că ești ce îmi spuneai că ești,salvatorul lumii din mine,sufletul ce urma să scoată tornada din inima mea.

În plimbarea ta prin mine te-ai întâlnit cu multe fantome dintr-un timp trecut, cu pereții pătați de vorbe crude,cuvinte dulci-amare scurse precum picăturile de apă pe podeaua plină de urmele unor pași haotici.

Ai ajuns în călătoria ta în fața unei femei îmbrăcate în straie albe,ce ținea în ale ei brațe un copil. M-ai găsit pe mine ținând în ale mele brațe copilul interior. Nu știam cine ești,cum ai reușit să intri în mine,cum ai trecut de apa băltită și de mirosul închis din holul inimii mele.

Ochii tăi mă priveau hain,dornici să descopere mai mult. Te priveam speriată și nu știam ce vrei să faci atunci când forțat m-ai luat de mână și m-ai luat cu tine într-un loc străin mie. M-ai dus grăbit într-o cameră goală,întunecată,plină doar de umbra ta. Am vrut să fug,dar corpul tău m-a oprit din drum,a stat în calea mea precum un zid între două lumi. Inconștientă zăceam în brațele tale,golită de veșminte,dezgolită de emoții,prăduită de orice sentiment. Cu ochii spre cerul plin de nori puneam deziluzionată întrebări, ce zburau căutând disperate răspunsuri.

M-ai consumat hain precum un produs cumpărat de la un cămătar la un preț negociat. Corpul meu a fost produsul…doar că l-ai luat gratis,l-ai furat fără să te prindă vânzătorul din magazin. Pluteam precum o barcă în derivă,cu trupul căzut pe pământul rece,plin de răni și cu inima frântă. Am plutit așa până lumina zilei mi-a arătat coșmarul de noaptea trecută.

M-am trezit dezvelită de orice mai aveam cald în mine,priveam camera ce încet,încet primea în al ei interior lumina unei noi zile. Totul în jurul meu arăta precum un vis urât,fiecare colț din acea cameră era dărâmat,vandalizat,plin de pete întunecate de sânge. Cu tine a plecat din mine curajul de a mai iubi,puterea de a mai deschide poarta inimii mele. Pașii tăi au pierit în sunetul surd al nopții.

Te auzeam cum pleci luând cu tine căldura unei inimi ce a crezut cândva în iubire,lăsând în loc doar spații goale și urme de pași grăbiți.

Din acea beznă m-a salvat un suflet ce-l vedeam a fi omul ce-mi salvase inima și trupul din flăcări. A golit din mine apa stătută și a curățat pereții de sânge. A fost primul suflet iubit după furtună. Te privesc în ochi,monstrule adus de timp în a mea viață și îți spun că îți mulțumesc că ai trecut pe aici.

Ai să te întrebi cum s-au întrebat și cei ce au fost înaintea ta,de ce îți mulțumesc când tu ai furat din mine ce aveam mai sfânt?.

Motivul pentru care îți mulțumesc pentru tot ce ai adus urât și trist în inima mea,este acela că fără tine nu aș fi devenit femeia de azi,de acum. Fără tine poate aș fi spus că în lume nu există răutate și evenimente sumbre,că în calea mea nu va veni nimeni să-mi fure curajul,iubirea și partea naivă din mine,ce credea că poate iubi fără a fi rănită așa cum mi-ai arătat tu,monstrule drag.

Este adevărat că plecarea ta a adus în mine singurătatea pentru un timp îndelungat și că în urma ta ai lăsat în acea cameră,în acel întuneric obscur un suflet de femeie ce nu v-a iubi curând. Sufletul vandalizat atunci e acum plin de cearșafuri ce-l conservă,spații acoperite de praf,geamuri deschise și porți ferecate cu lacăte grele.

De la plecarea ta nu a mai intrat nimeni aici,ci doar un ultim suflet ce a venit și a plecat subit. Te închid în umbra unui prezent trecut și te las să zbori spre cerul ce îți v-a deschide poarta,spre locul unde uitarea îți va fi chemarea și moartea mumă.

Ai fost să știi partea cea mai neagră din al meu trecut. Te-aș minți dacă ți-aș spune că plecarea ta îmi face rău. Îmi pare bine că zbori din mine,că după atât de mult timp sufletul meu a reușit să te alunge din ale sale amintiri. Te vei întoarce poate când la a mea poartă v-a bate un alt suflet,o altă inimă dornică să-mi cunoască interiorul. Sper ca acea inimă să nu judece prea aspru amintirea ta și a acelei nopți când ai intrat în mine fără vrerea mea.

13.03.2019

Doar eu cu mine – II

Mai lupți? Mai vrei să lupți când totul pare a fi închis? Ai vrea să crezi din nou în fluturi, plăpânde vietăți cu aripile deschise. Zboară mai departe decât ți-ar putea conduce vântul gândurile. Să închid cu cheia ușa, pretinzând că mi-am frânt ființa vrând să te caut?

Oare aș avea curajul să-mi omor propriul vis? Nu pot să înfing în tine cuțitul, să te țin în brațe și să te văd cum mori. Dorul de tine ar fi imens de aș îndrăzni să te ucid. Am vrut de mii de ori să te las uitat printre amintiri, să te scufund în ploi.

Nu, încă nu l-am întâlnit. Mă îmbăt zilnic cu apă rece, crezând că poate vei veni într-o zi. Noaptea mă găsește cu ochii îndreptați spre cer, rugând în gând o stea să mi te aducă în cale. Timpul își scutură secundele, lăsând în urmă doar frunze uscate și o toamnă ce bate puternic în ușă. Din mine zboară anii, scriind pe fiecare an ce trece ” a mai zburat un ceas…”.

I-am împlinit pe acei ani care curând îmi vor deschise poarta spre un număr întreg. Te-am scris…te am scris printre foi, hârtiuțe pe care le-am păstrat în speranța că vei veni.

Vii?

Va urma…

Doar eu cu mine…

De ce râd atunci când cineva îmi spune ” vei iubi!”? Râd…nu e umor în acele vorbe, ci doar un fel de aducere aminte că am avut curaj cândva. Acolo sunt grămezi de vise, stoluri de speranțe. De iubit din nou…pare un tablou îndepărtat, pictat de mână unei femei cu inima deschisă.

Acele cuvinte îmi par o iluzie, un nor desenat pe un cer înstelat. Să îl găsesc conține sunete pe care a mea inimă nu le-a mai auzit de mult timp. Ce să îți spun, draga mea inimă? Să te mint spunându-ți că vei iubi? Draga mea, te-aș răni dacă ai auzi acele gânduri. Trecutul nostru ascunde în paginile sale un secret, o cheie ce deschide cutia pandorei. Acel secret l-au știut și ei, acele suflete care ți-au vândut un ” te iubesc” gol.

L-au citit și nimic mai mult. Au pretins că te-au înțeles, când de fapt nu au priceput nimic. Încă mă lupt cu tine să mă crezi că poate ar fi bine să privești realitatea. Iartă-mă…un el să te accepte așa cum ești n-am găsit. Toți cei care au ales să pășească în tine au plecat, spunându-ți că nu te pot iubi. Mai vrei să lupți?

Tăcerea (33)

Vorbesc despre tine tot felul de oameni, care pretind că te-au cunoscut atunci când erai cu mine, înainte ca tu să devii o epavă. Spun multe, lovesc în al tău suflet zicând că nu ai fost menit pentru mine, că te-ai lăsat condus de instinct și ai picat în mrejele ei. Ei doar vorbesc…cuvintele lor sunt gloanțe oarbe pentru inima mea, suflu de sunet aruncat în vânt. Sunt doar suflete ce nu te-au cunoscut așa cum te știu eu. Suprafața sufletului tău a fost mereu o pătură de gheață, o imensitate de bucăți făcute din răcoarea iernii.

Din tine se nășteau fulgi, mici steluțe înghețate. În tine ningea mereu, soarele nu avea timp să apară. Iarna mea, dulcea mea rouă rece scursă agale pe frunzele toamnei. Ești un suflet desprins din valurile iernii, născut din zăpadă și ger. Sufletul tău este un ghețar de care se izbesc frecvent inimi. În țepii tăi se înfing cu dăruire ființe, femei ce se încred în tine. Te-am închis printre paginile tăcerii, culegând din rânduri doar gândul că n-am iubit în zadar.

Am iubit fără să caut explicații, fără să dau minții motive să-mi spună cu voce tare „ nu te-a iubit!”. Sunt doar o fată, cu trecutul scris în povești. Din voi, cei care mi-ați pășit în suflet, am făcut un vis. Acel vis stă scris pe foi, așteptând să zboare. Poate va zbura…poate timpul îi va spune într-o zi că are clipele în aripi și vântul îl poate conduce spre cer.

Sfârșit

08.09.2021

Tăcerea (32)

Ascult în liniște cum ticăie ceasul, cum secundele zboară însoțite de gânduri. Fiecare clipă poartă pe ale sale aripi un gând, cuvinte scrise timid pe o frunză arămie. Sunt duse departe, acolo unde simțirile se transformă în scântei aprinse. Ard până când sunt cuprinse de două inimi, ce-și unesc corpurile formând un întreg.

Port în mine vorbe, acele emoții conduse de inimă, frânturi din povestea celor două inimi. Proiectez în lumina cerului acele imagini, acele scurte filmulețe în care eram iubită. În acele minute te iubeam mai mult decât pe mine, dăruind din mine părți întregi. Acum…privesc cerul, ascult povești cu final fericit, dar a mea poveste a avut punctul într-o lacrimă, pe fundul unei mări adânci.

S-a scufundat precum vestitul vas Titanic, lăsând în urma sa doar sunete de ajutor. Te-am uitat undeva în acele sunete surde, printre valurile bărcilor care își căutau disperate supraviețuitori. Te-a luat oceanul să îți curme viața, luând în ale sale adâncuri al tău suflet. Ești doar o epavă, un vas plutitor printre vietăți minuscule. Te vizitează delfinii, iar din când în când și o balenă. În rest ai rămas blocat în nisip, fiind doar o poză banală dintr-un ziar.

Chipul tău stă așezat pe ecrane, în colțul din dreapta, acolo unde se discută subiecte despre ” cine a fost?”.

Va urma…

Tăcerea (31)

„Oare mai am curajul să zbor? Oare inima mea poate iubi? Oare pot iubi din nou?”. Sunt întrebări pe care îi le adresez timpului, cu gândul că poate clipele îmi vor oferi un răspuns. Ele trec, își scurg nisipul în mare, apoi pleacă uitând de timp. Valuri se risipesc în umbre, răscolind pietrele din adâncuri. Le scot la suprafață cu tot cu alge, colorând marea în verde crud.

Am adormit cu gândul la vorbele tale „ dacă ți-aș răpi un sărut?”. Mă gândeam cu ochii în tavan ce voi face în acel moment, cum voi reacționa când buzele tale își vor dori prezența buzelor mele. Cred că m-aș simți stingheră, cu inima bătând mult prea tare. Închid pentru o secundă ochii, încui mintea în turn și îmi las corpul să simtă senzația. Sunt trări ce mi-au fost închise, undeva în catacombele inimii. Am uitat cum se simte o atingere, cum o simplă tăcere în doi îți trezește ființa. Pictez cu sufletul imaginea ta și a acelei clipe în care mă voi simți din nou vie, din nou eu, fără urme de singurătate.

Pari a fi o poveste reală, o pagină nouă dintr-un nou început. Te scriu încă cu teamă, curajul nu l-am strâns încă în ale mele palme, nu-l simt încă în mine. Mi-ai spus că prezentul trebuie trăit, iar trecutul lăsat în urmă. Îmi spui că e doar o pagină ruptă dintr-o carte veche, citită de mii de ori și de alte suflete. Îmi pari atât de aproape, atât de aici. Departe nu ai fost vreodată, pe tine timpul mi te-a adus a doua oară în cale. Te-am reîntâlnit când mă simțeam întoarsă la mine, când inima mea se simțea bine în propriile camere. Nu știu ce semn dorește să-mi arate divinitatea, ce vrea să-mi spună prin întoarcerea ta. Privesc marea și las cerul să-mi vorbească despre tine. Prin valuri te aud, iar vântul îmi șoptește suav „ lasă-l să vină! nu-l alunga!”.

Prezența ta îmi aduce emoții uitate, o stare de sentimente amestecate. Îți privesc poza…doi ochi de culoare deschisă și un zâmbet de suflet cald.

Va urma…

Tăcerea (30)

Mă aflu în fața ta, suflet ce-mi bați la poarta inimii. Te privesc…aș vrea să te pot primi fără teama, ce-mi pătrunde ușor în suflet. Îmi spui blând că vei fi aici, că nu vei pleca niciodată de lângă mine. Mi-aș dori să te pot crede, să știu că a mea căutare a luat sfârșit.

Paradoxal porți numele unei muze pe care acum ceva timp am scris-o în povești. Ești Sebastian, dar nu polițist al muzicii, ci sufletul întâlnit atunci când nu mai credeam în iubire.

Te-ai întors să îmi spui că pot iubi, că sunt un al suflet, transformat din cenușă în pasăre zburătoare. Ai venit să îmi dai înapoi aripile, cu care să zbor din nou spre cer, fără teama de a cădea.

Oare mai am curajul să zbor? Oare inima mea poate iubi? Oare pot iubi din nou?

Va urma…

Tăcerea(29)

Astăzi m-am întâlnit cu mine, acel copil ascuns după pagini, foi scrise. Mi-am pictat chipul, ochii făcuți din frunzele toamnei. Printre petele de culoare mă aflu eu, acea Mădă timidă, tăcută, un suflet ce-și scria tăcerea prin cuvinte. Vorbeam ajutată de desene, linii trasate ușor.

Era o lume în care puteam fi eu, fără să fiu judecată. Copilul este acum un om mare, un adult ce încă lucrează cu sinele. Sunt cu gândul departe, acolo unde acea Mădă plângea singură, uitată pe un hol gol. Eram doar eu cu mine, într-o baltă de lacrimi. Încă nu aveam curajul să spun tot ce simțeam. Prietena mea era o agendă veche, unde îmi deschideam aripile și mă scriam. Acolo eram eu, întregul suflet iscălit în povești, emoții reale.

Trăiam cu inima tot ce clădeam din vorbe, litere lipite cu durere unele de altele. Acum…acum sunt tot Mădă, dar nu aceeași. Mădălina de astăzi vorbește, dar încă își așterne trăirile. Blogul este oglinda întâmplărilor prin care am trecut cu ființa deschisă, cu sufletul pus pe tavă. Sunt eu, acea copilă închisă care luptă cu al ei suflet.

Va urma…

Tăcerea (28)

Am rămas cu întrebarea ascunsă, precum soarele după nori așteptând furtuna. Privesc cerul cum își poartă umbrele, lăsând pe boltă urme de întuneric. Plouă încet, picură dintre frunze sunete cu miros de toamnă. Încă te aștept cu pana în mână, dorind să închei tăcerea. Cu ce să o închei? Cu ce să-i pun punct? Ce gânduri ar fi de ajuns să închid liniștea?

Am mintea goală, emoțiile îmi zboară, iar cuvintele nu vor să apară. Dacă ai fi fost aici – totul este doar un „dacă ar fi”, nimic clar. Tot la ploaie mă uit, am rămas cu ochii la cer, la cum natura își scutură copacii. Tună și fulgeră, iar sunetele liniștii sunt alungate de zgomotul furtunii.

Mi-aș dori să fi aici, lângă mine. Vreau să te simt aproape de inima mea, strâns în brațe de al meu suflet. Te caut printre stropii ploii, ce-mi cad lin pe geam. Vii?

Va urma…

Tăcerea (27)

Las povestea scrisă pe foi să zboare. Acele gânduri sunt emoții, o legătură imaginară dintre o Cezara reală și un Adonis închipuit. Mi-am scris povestea de dragoste, ca și cum aș iubi, ca și cum l-aș fi găsit pe el. Am așternut în acele rânduri o imagine a ceea ce mi-aș dori să fie.

Îl conturez în tăceri, în desene pictate cu inima deschisă. El îmi este un vis frumos, un dor nebun de a iubi din nou. Încă te caut, dragul meu… Încă te aștept, cuminte, privind cerul. Oftez când îmi aduc aminte de tine, atunci când melancolică realizez că nu ești. N-ai mai fost de mult, peste tine au trecut ani, clipe întregi.

Îmi spun mereu că e mai bine fără tine decât iubind omul nepotrivit. Aceste cuvinte îmi umblă printre gânduri, venind împreună cu tristețea. Las lacrimile să cadă, să moară izbite de pământ. Golesc din mine tot, lăsând geamurile sufletului larg deschise. Răcoarea nopții îmi pătrunde în camere, aerul devenind respirabil. De la geam văd cum norii se joacă, iar stelele se lasă umbrite de lună.

Rămân cu mintea la tine, suflet din vis. Mâine este o nouă în care poate îmi voi reaminti de tine, privind cu ochii în gol. Și voi avea pe buze o întrebare: ” Oare vei veni astăzi?”.

Va urma…

Tăcerea (26)

Soarele Pământ a răsărit, oglindind norii în al sa lumină. Simt miros de raze arse, de piele încinsă de soare. Pentru o clipă am avut impresia că ești tu, așa îți mirosea trupul după o noapte în brațele mele. Am deschis ochii și nu erai, simțeam absența ta prin porii pielii mele. Mă trezise din somnul adânc un pescăruș, care zbura nestingerit umbrind cu aripile sale văzduhul. Acel miros de ars era doar o amintire, o frântură din tine. Vântul își plimba curenții, foșnind frenetic frunze uscate de căldura zilei. Natura e vie sub zgomotul mort al dimineții dezmorțite.

Am părul uitat printre pene, puf alb al nopții trecute. Noaptea mi te-a adus în vis, un dulce somn avut imaginar în brațele tale. Visele cu tine sunt frumoase mereu, parcă te simt aici, aproape de sufletul meu. În vis îmi pari real, pare că nu ai plecat vreodată de lângă mine. Alarma sună în continuu, iar eu aș visa cu ochii larg deschiși întreaga zi. Sunetul ceasului mă obligă să îmi trezesc sufletul din visare, pășind spre o nouă zi.

Cerul îmi este desen pe fereastra balconului, îl întreb cu ochi rugători când te voi avea lângă mine? De-ar putea vorbi mi-ar răspunde, dar tăcerea lui mi-o scrise pe stele. Liniștea scrisă îmi vorbește mai mult decât o pot face suntele vocii sale. Le citesc și suspin în gând, le privesc și aș vrea să te plâng, dar nu pot. Cerule, mi-e dor de acele nopți în care adormeam cu mâna îmbrățișată de mâna lui, cu trupul lipit de el. Ne găseau zorii îmbătați de sărutări pătimașe, atingeri ce-mi aprindeau corpul, dorindu-mi să îl am.

Zâmbeam amândoi când focul dintre noi ardea mocnit, epuizați ne prăbușeam pe cearșaful încă fierbinte. Somnambuli ne cuibăream sub apa rece, ascultând cum focul se stinge ușor, lăsând în urma lui o mică scânteie pentru mai târziu.

Ne iubeam – îți amintești?

Va urma