Povestea unui suflet – Moartea unui monstru – Partea I

Iubirea e o floare foarte plăcută,dar trebuie să ai curajul să te duci s-o culegi de pe marginea unei prăpastii înfricoșătoare

— Stendhal – ”Despre dragoste„

Te priveam în ochi,monstru adus de timp în al meu drum. Ești un nor dintr-o tornadă venit în plină zi în lumea mea,într-un suflet mult prea gol,mult prea trist să te ocolească. Ai venit în calea mea întruchipând un om bun,un înger ajuns din cer pentru a aduce în viața mea razele calde ale unei zile de primăvară.

Ne-am plimbat tăcuți pe străzile unui oraș ce-l știai,ce-l credeam capabil să protejeze un suflet ca al meu. Vrăjită de ale tale vorbe și amețită de furtuna ce urla în mine,ți-am dat voie să intri în inima mea,în pragul ei. Călcai nepăsător prin bălțile din mine,prin mireasma de mucegai și apă stătută îți umblau mâinile.

Căutai o cale de a fura ce puteai fura,tot ce era îmbibat în stropi de ploaie și sânge credeai că e aur de vândut. Te țineam de mână crezând că ești ce îmi spuneai că ești,salvatorul lumii din mine,sufletul ce urma să scoată tornada din inima mea.

În plimbarea ta prin mine te-ai întâlnit cu multe fantome dintr-un timp trecut, cu pereții pătați de vorbe crude,cuvinte dulci-amare scurse precum picăturile de apă pe podeaua plină de urmele unor pași haotici.

Ai ajuns în călătoria ta în fața unei femei îmbrăcate în straie albe,ce ținea în ale ei brațe un copil. M-ai găsit pe mine ținând în ale mele brațe copilul interior. Nu știam cine ești,cum ai reușit să intri în mine,cum ai trecut de apa băltită și de mirosul închis din holul inimii mele.

Ochii tăi mă priveau hain,dornici să descopere mai mult. Te priveam speriată și nu știam ce vrei să faci atunci când forțat m-ai luat de mână și m-ai luat cu tine într-un loc străin mie. M-ai dus grăbit într-o cameră goală,întunecată,plină doar de umbra ta. Am vrut să fug,dar corpul tău m-a oprit din drum,a stat în calea mea precum un zid între două lumi. Inconștientă zăceam în brațele tale,golită de veșminte,dezgolită de emoții,prăduită de orice sentiment. Cu ochii spre cerul plin de nori puneam deziluzionată întrebări, ce zburau căutând disperate răspunsuri.

M-ai consumat hain precum un produs cumpărat de la un cămătar la un preț negociat. Corpul meu a fost produsul…doar că l-ai luat gratis,l-ai furat fără să te prindă vânzătorul din magazin. Pluteam precum o barcă în derivă,cu trupul căzut pe pământul rece,plin de răni și cu inima frântă. Am plutit așa până lumina zilei mi-a arătat coșmarul de noaptea trecută.

M-am trezit dezvelită de orice mai aveam cald în mine,priveam camera ce încet,încet primea în al ei interior lumina unei noi zile. Totul în jurul meu arăta precum un vis urât,fiecare colț din acea cameră era dărâmat,vandalizat,plin de pete întunecate de sânge. Cu tine a plecat din mine curajul de a mai iubi,puterea de a mai deschide poarta inimii mele. Pașii tăi au pierit în sunetul surd al nopții.

Te auzeam cum pleci luând cu tine căldura unei inimi ce a crezut cândva în iubire,lăsând în loc doar spații goale și urme de pași grăbiți.

Din acea beznă m-a salvat un suflet ce-l vedeam a fi omul ce-mi salvase inima și trupul din flăcări. A golit din mine apa stătută și a curățat pereții de sânge. A fost primul suflet iubit după furtună. Te privesc în ochi,monstrule adus de timp în a mea viață și îți spun că îți mulțumesc că ai trecut pe aici.

Ai să te întrebi cum s-au întrebat și cei ce au fost înaintea ta,de ce îți mulțumesc când tu ai furat din mine ce aveam mai sfânt?.

Motivul pentru care îți mulțumesc pentru tot ce ai adus urât și trist în inima mea,este acela că fără tine nu aș fi devenit femeia de azi,de acum. Fără tine poate aș fi spus că în lume nu există răutate și evenimente sumbre,că în calea mea nu va veni nimeni să-mi fure curajul,iubirea și partea naivă din mine,ce credea că poate iubi fără a fi rănită așa cum mi-ai arătat tu,monstrule drag.

Este adevărat că plecarea ta a adus în mine singurătatea pentru un timp îndelungat și că în urma ta ai lăsat în acea cameră,în acel întuneric obscur un suflet de femeie ce nu v-a iubi curând. Sufletul vandalizat atunci e acum plin de cearșafuri ce-l conservă,spații acoperite de praf,geamuri deschise și porți ferecate cu lacăte grele.

De la plecarea ta nu a mai intrat nimeni aici,ci doar un ultim suflet ce a venit și a plecat subit. Te închid în umbra unui prezent trecut și te las să zbori spre cerul ce îți v-a deschide poarta,spre locul unde uitarea îți va fi chemarea și moartea mumă.

Ai fost să știi partea cea mai neagră din al meu trecut. Te-aș minți dacă ți-aș spune că plecarea ta îmi face rău. Îmi pare bine că zbori din mine,că după atât de mult timp sufletul meu a reușit să te alunge din ale sale amintiri. Te vei întoarce poate când la a mea poartă v-a bate un alt suflet,o altă inimă dornică să-mi cunoască interiorul. Sper ca acea inimă să nu judece prea aspru amintirea ta și a acelei nopți când ai intrat în mine fără vrerea mea.

13.03.2019