Timpul se scurge precum o candelă ce arde.
Nu știi cât arde,nu știi când se v-a stinge,
Acel firav foc aprins de o mână divină.
Tot ce cunoști este că atât cât arde făclia
Tu,om bun trebuie să oferi tot ce ai mai bun.
Să trăiești fiecare clipă împăcat cu tine
Și să înveți a râde de tot ce pare stupid și fără sens în lume,
De sufletele pline doar de hău și rămășițe crude.
Învăța a plânge atunci când te doare,a-ți goli
Sufletul de emoții amare și de tot ce te face să-ți omori spiritul mult prea devreme.
Pășește desculț prin bucurie și tristețe
Fără a te teme de cioburile ce te pot frânge.
Mersul acesta dezgolit de temeri
Te invață a prețui viața așa cum îți este dăruită.
Iubește lumea privind cerul însorit nu prin răul din ochii unora,
Și primește în a ta inimă doar sufletele
Ce îți oferă iubire vie nu durere surdă.
Păstrează lângă tine,în a ta inimă
Doar inima ce bate în același ritm cu tine,
Cea care rămâne lângă tine,în ale tale brațe
Și atunci când afară plouă și tună,
Sau când între voi apare din cer senin o furtună.
În final când focul se v-a stinge
Ai să știi,suflete drag că pleci din astă lume
Împăcat cu gândul că ai iubit,ai râs și ai plâns lângă omul potrivit.
Lumii ai dăruit tot ce ai avut mai scump din tine
Zâmbete, ajutor și iubire fără a cere nimic în schimb.
09.06.2019
Artcezara 