Vorbe...așa ai pășit în mine,
Presărând cuvinte la fiecare pas lăsat în neștire.
De urma unor calde șoapte apuse în Soare...
În căldura ta au murit toate...
Și iubirea, și teama, și visul
De a te avea aici, lângă minutul,
Scurs încet, dar sigur din ceasul,
Ce stă acolo să privească cum trece timpul.
Tu, Adonis, venit și mort acum,
Stins în brațele altei nopți,în vraja altei clipe.
Ți-ai dat sufletul pentru cer...
Ți-ai scurs inima pentru...ea...
O zeiță din tine ce acum te are,
Întreg cu tot cu ochii ce străluceau ca o stea între ape.
Cerul te privește și tace...știe ce ai putut face,
Unui suflet ce ți-a dat...oceane...
Ce te-a lăsat să zbori din el fără să întrebe "de ce?"...
De ce ai fugit în infinit atât de grăbit, atât de...fericit...
Că ai scăpat de iubirea ce ținea aprinsă o stea?...
Nu...nu te-a întrebat ce cauți în brațele acelea...
Brațele ei...te țineau închis...
Iar marea te privea...nu te va ierta...
Cu valul ei m-a adus la mal pe mine,
Iar tu ai aruncat totul spre maree...
Cuvinte...simple vorbe...cenușă purtată în vânt.
Privește norul și spune-mi ce îți șoptește cerul...
Ca noi mai suntem doi sau că iubirea-i moartă?...
Îți las în dar doar vorbele cu care ai intrat cândva în fiecare șoaptă...
Îți las cenușa de pe inima mea...
30.03.2014
Artcezara 