Mă gândesc acum departe de norii pufoși ai ochilor tăi,departe de zborul pe care puteam să-l fac dacă o parte din tine era cu mine. L-am pierdut…am pierdut un zbor,un nor. Atât de aproape ai fost de mine,atât de dulce ca o mireasmă ce abia își face loc printre florile ce și-au deschis petalele…atât de cald,ca o zi de vară. Te-ai pierdut în albastrul unor nori,în lumina unui soare ce abia te-a primit în brațele sale ce abia te-au lăsat să îi explorezi lumea.
Abia s-a deschis poarta lumii din mine și deja ai plecat din ea,ca un fluture ce zboară spre o altă floare mai parfumată,mai dulce,mai frumoasă decât trandafirul ofilit lăsat în urmă sub mormanul de spini. De ce?. De ce îți dorești atât de mult să vezi un suflet mort,un suflet ce geme după o picătură de dragoste?. De ce îți place să îl vezi cum cade din brațele tale,lăsându-te cu brațele goale?…Nu,nu fluturaș sufletul meu nu este un loc în care poți aduce și alte flori,sufletul meu nu stă deschis în fața privirii tale pentru că ,fluturaș să îl omori, să îl distrugi.
Sufletul meu așteptată altceva fluturaș ceva ce tu nu îi poți oferi pentru că tu nu l-ai descoperit îl iubești dar doar pentru o singură zi. Azi îi spui „te iubesc” iar mâine brațele tale vor fi acoperite de o altă floare,de un alt trandafir proaspăt înflorit,cu un miros ce te îndeamnă să îl ofilești,să îi folosești frumusețea doar pentru o seară sub clarul unei Luni,sub lumina ei care dimineața îți va lumina doar spațiul gol de lângă tine,locul ei care va fi ocupat de un fir de praf,de o adiere de vânt,de o adiere de stele,de razele unui soare atât de palid.
Poate doar atunci îți vei da seama că în urma ta există un trandafir ofilit. Te vei întoarce dar trandafirul tău mult iubit va fi luat și plantat în alt suflet unde lumina soarelui îl va ajuta să crească și să înflorească. Atunci vei realiza că l-ai pierdut,dar nu vei știi niciodată ce anume ai lăsat în urmă. Un suflet sau un trandafir naiv,o floare pe a cărei petale nu ai știut să citești ce era scris ai citit naiv nu sensibil,timid, plin de suferință. Nu,nu ești vinovat fluturaș…cuvintele nu erau pentru tine ci pentru cel care merită să le citească,pentru cel care trebuie și va fi dat să le citească.
Ești vinovat doar de lacrimile ce au rămas în urma după tine,fluturaș,de durerea ce va fi în sufletul meu. Ai fost și tu unul dintre mii de fluturași care au știut doar să profite de naivitatea mea. De faptul că am intrat în jocul tău bineînțeles cu voia mea și conștientă că tu,fluturaș mă vei răni într-o zi și cu trecerea timpului îmi voi da seama cât de naivă sunt că visez,că zbor pentru a cădea,că îmi dau aripi, îmi las inima și sufletul să zboare spre un cer ce le-a dat doar râsete, senzația că nu sunt deloc în drum spre fericire ci sunt pe drumul ce duce spre sentimentul ce îl simt de când s-au născut…durere…
Te las în urma mea cu speranța că într-o zi mă vei înțelege,că poate în următoare clipă vei pricepe ceva din ceea ce ți-am spus. Asta simt…asta simt de când ți-ai făcut simțită prezența în fața sufletului meu. Nu știu dacă ceea ce simt e ceea ce ai vrut și tu să simt. Ai ocazia să îmi spui dacă ceea ce simt eu ai intenționat și tu mă faci să simt. Am să te rog să îmi explici dacă dorești și dacă îmi poți acorda o parte din timpul tău. Îți mulțumesc mult că ai găsit un dram de timp să îți plimbi privirea peste acest bilet și îți mulțumesc că ai acceptat să îl primești fără să mă cerți că nu ți-am vorbit. Aștept răspunsul tău fluturaș atunci când vei avea timp să mi-l dai…
16.12.2011
Artcezara 