În palmele tale stă ascuns timpul cu ale sale frânturi de clipe, bucăți dintr-o scânteie arsă acum ceva momente. Linii fine ți-au rămas îngroșate în podul palmei, a mâinii ce-mi plimba fiori pe chip. Mângâiai șanțurile lăsate mărturie de lacrimile plânse din cauza lor.
Încă te simt…chiar dacă îmi ești doar o iluzie, imagine a unei ființe iubite fără să știu…
Un om visat pur și simplu într-o noapte cu cer senin… Mi-am repetat de mii de ori că ești doar un dor, un ecou al unei inimii care încă scrie despre tine. N-aș știi să îți spun de ce?. Uneori cuvintele curg, precum frunzele se plimbă pe asfaltul rece. Curg…nu le pot opri. Mâna le pictează pe foaia albă, în tăcere își spun oful.
Mădă…ești prea visătoare!. Sufletul tău emană emoții atunci când îl scrii… Din tine se nasc trăiri uitate într-un colț, pe raftul cu „a iubi”. El ți le dăruiește fictiv, privind imaginar în ai tăi ochi.
Da…am spus că nu voi renunța la a te așterne chiar dacă nu vei fi al meu suflet pereche. Îmi vei trece curând fără a cunoaște ce simt.
Iartă-mă…sunt doar gânduri dintr-un dialog cu mine. Nu le citi!. Îți vor intra în suflet, iar tu ești al ei iubit…
Va urma…
21.01.2021
Artcezara 