Pășesc cu privirea în abisul întunecat al zării, îmi plimb lumina lacrimilor printre sunete de pescăruși. Ești acolo – n-ai plecat, cutreieri fantomatic valurile mării.Cu fiecare val ce-mi atinge vârful degetelor simt cum erai…apa îmi aduce aminte de tine, de atingerile mâinii cu care îmi mângâiai sufletul. Cu părul meu îți înveleai degetele, trecând agale prin fie ce fir abandonat pe chipul meu.
De ți-aș spune că încă îmi ești prezență vie în ale mele gânduri ce ai spune?. Vocea ta plăpândă îmi este ecou atunci când te plâng. Strecor tiptil palmele în păr așa cum făceai tu când în erai aici. Încerc să te reaprind în suflet, culegând din cufăr amintirile cu tine. Pagină, cu pagină te recitesc cu voce tare, lăsându-mi inima conectată la emoțiile acelor cuvinte. Cuvintele transmit impulsuri inimii, înviind file de poveste, clipe din timpul petrecut cu tine.
Te redau precum o melodie compusă din noi, scrisă pe notele iubirii noastre. Te ascult – sunetele inimilor noastre îmi sunt hrană pentru suflet. Tângeam după a noastră simfonie, după al tău glas.
Mi-e dor de tine…oare te voi regăsi într-o zi?.
Va urma…
06.05.2021
Artcezara 