Te rețin în mine, te prețuiesc chiar dacă uneori am impresia că te pierd printre suspine. Nu vreau să te scap în abisul lacrimilor mele. Revăd ai tăi ochi de fiecare dată când mă privesc în inimă.
Celulele ființei mele te conțin, sângele îți conduce chipul spre lumină. Tu…parte dintr-un suflet făcut din emoții. Sensibilitatea acestei copile te transcrie din inimă pe foi veline, încercând să te înfățișeze cât mai conturat.
Desprins din basme te pictez în culori pale, raze de lumină stinsă. Penson îmi este pixul, iar cuvintele petele de culoare prin care îți dau viață folosind drept pânză ochii tăi. Prin ei te pot desena așa cum ești, cuprinzând detalii ale personalității tale dincolo de acea privire.
Ei te ascund de acel „tu” real, precum niște hoți – omul închis în aparențe. Aparențele sunt acele umbre, care haine ne fură eul, ucigând tot ce avem pur în noi. Sunt draperiile groase de la geamul inimii, prin care nu poate pătrunde soarele.
Prin materialul dens intră doar ploaia, inundând interiorul cu enigme, semne de întrebare răspunsuri fără ecou. Te ascunzi după acele plumburii bucăți de întuneric, vrând să nu te văd așa cum ești. De ce vrei să fugi de iubirea mea?.
Nu te chem să te rănesc…Vreau să te descopăr cu fiecare dezgolire de temeri, frici, singurătate.
Vreau să te iubesc. Nu pleca…
Va urma…
21.05.2021
Artcezara 