Te-ai născut într-o zi de vară, când nu știam prin ce îmi trece sufletul. La început ai fost doar o idee plimbată prin teamă, frică și gânduri. Curajul – îți recunosc l-am cules greu, știind că pe ale tale file îmi voi așterne inima.
Ești povestea mea în care i-am cuprins pe ei…sufletele care mi-au fost flăcări aprinse, emoții transcrise în cuvinte. Prin tine mi-am deschis ființa, eliberând povești cu ale mele personaje cu chip real și nume fictive. Mi-ai dat curaj să zbor, să mă scriu pe foi. Nu mi-a fost ușor să te las deschis, precum o carte în fața unor oameni străini. Te-au citit rând, cu rând – unii au ales să te părăsească, dar alții ți-au rămas fideli cititori.
Astăzi împlinești 2 ani de existență, ani în care te-am scris în mii de rânduri, dăruindu-te atâtor suflete.
La mulți ani, ArtSuflet!. Îmi doresc să aduni în jurul tău doar suflete care să te citească cu drag, oameni cărora să le oferi în continuare din lumina ta vie. N-aș vrea să-ți închid cartea – să te las uitat cu filele prăfuite.
Ești al meu crâmpei din clipele de lungă melancolie, dorul prelins în vene. Te-am scris având în gând ideea că din trăirile așternute în tine alte suflete își vor culege lumina. Am dorit să le fi speranță celor care s-au pierdut în umbre, hrană pentru inimi, scutul sufletelor îndurerate, zâmbetul răsărit pe chipul plâns, precum soarele după furtună.
ArtSuflet mi-am dorit să vă fie locul unde să puteți plânge de emoție, de fericire că v-ați golit de suferință – iubind cu toată ființa. Este parte din mine…fiecare filă din el mi-a fost trăire simțită pe sufletul viu. Aici îmi este scrisă povestea mea. Fiecare poezie și poveste conține un suflet care mi-a trecut pragul inimii.
Mi-am făcut curaj să îmi scriu povestea propriului suflet și să o împart cu voi datorită unui suflet pe care nu îl voi uita niciodată și căruia îi voi fi mereu recunoscătoare pentru timpul acordat, pentru fiecare vorbă pe care mi-a dăruit-o ca să îmi spună că dacă vreau să fac ceva pot. Fără tine, draga mea Mădălina Petre @madaveve nu ar fi existat astăzi ArtSuflet.
Vă mulțumesc tuturor celor care îmi sunteți fideli cititori.
#lamultiani #Artsuflet #recunostinta #emoții