Tăcere (3)

M-am întors cu tălpile goale să îți simt nisipul, să te văd cum lași ușor valurile să umble printre stânci. Țărmul tău e pustiu, doar vântul vorbește cu tine. Am venit să te întreb ți-e bine?. Ți-e dor de vară sau te-ai împrietenit cu ploaia?.

Să îți spun drept mie acum îmi sunt prieteni tăcerea și dorul nesecat de a iubi. Soarele și-a făcut apariția aici, lângă valuri – luminând cu ale sale raze o parte din mine.

Dezgolim din priviri ale noastre suflete, uitând de cerul ce ne privește cu lumina stinsă. Te dezbrac de hainele sufletului, precum vântul descoperă o floare de petale.Timid și ușor te caut dincolo de corpul pe care în mintea mea l-aș dori îmbrăcat în emoții, golit de orice urmă de material fin.

Atinsă de ai tăi ochi pătrunzători îmi dezgolești ființa de gânduri, punând în locul lor trăiri intense. Te am acum în ale mele brațe, ca pe un copil neiubit de soartă. Ești aici…o prezență ireală într-o lume imaginată de-o inimă visătoare. Poate un suflet real?…

Va urma…