De-ai rămâne – de-ai fi ce n-ai putut fi atunci când mi-ai pășit în suflet reîncarnat în alt bărbat, un străin iubit mii de nopți sub clar de stele. Îmi apari precum un zeu ieșit din spumele mării, o iluzie frumoasă, un dulce trup sculptat de ape. Aș crede că ești real, că îți pot atinge palmele ude și privi hain ochii tăi căprui.
Pari un tablou pictat de iubirea în persoană, finisat de cerul senin. Dulcele meu sfânt, întruchipezi amorul înflăcărat dintre două corpuri înfometate după sunete, artificii aprinse în săruturi tandre.
Te apropii încet de ochii mei – te așteptam. Prin timp te-am căutat, clipe infinite s-au scurs până să te nască marea. Simt cum sufletele noastre își caută mâinile…
Va urma…
Artcezara 