Palmele tale îmi caută privirea, ochii pierduți în albastrul mării. Mi-am scăldat gândurile în valurile infinite. Îți mulțumesc că ai venit – mi-e bine aici, cu tine prins de inima mea.
Îmi pătrunzi prin vene, inundându-mi celulele, fiecare parte din întreg. Te las să-mi curgi, precum un râu prin corp lăsând în mine cascade de trăiri. Trupul meu este deschis – te simt cum îmi lași în picuri de apă fluturi, ce-mi aduc aminte de cum eram iubită cândva. Aripile lor desenează pe cer inimi pline de dor.
Povestea noastră își așterne primul capitol cu abisul plin de fluturi. Dispersați zboară spre stele, umblă pe boltă ilustrând în imagini diforme simțirile inimilor noastre. Sunt diapozitive cu palmele noastre, filmulețe scurte în care ești tu cu mâna pe ochii mei. Nu mi-aș dori să devii amintire, clipă scursă din sărutul nostru – ultimul?. Nu – ar fi prea puține, aș vrea să fie mii, o eternitate de vise împletite cu focul născut din lumină și apus de soare.
Mă cuprinzi în ale tale brațe, în timp ce ascultăm finalul unei alte zile, privim notele unui răsărit de lună albă pe luciul unei mări adormite, ce-și plimbă agale valurile ostenite. Muzica unei zile trecute, tonul surd al unui tăcut răsărit de zori.
Lângă tine timpul fuge – nu-l simt cum se prelinge împreună cu firele de nisip.
Va urma…
Artcezara 
Lasă un comentariu