Te rog…vorbește cu inima mea. Nu mi-o lăsa în bezna tăcerii să își frângă aripile. Respir adânc – acum când te scriu ești un vis pentru o altă inimă, îți ții în brațe dragostea primită de la ea.
Încă nu am stins lumina speranței că poate într-o zi voi găsi puterea în mine să iubesc. O scriu printre rânduri și o recitesc cu inima visând la ” Cum ar fi…”. Cum ar fi – vorbe în vânt, dor plimbat printre nori, dar coborât pe pământul rece. Amintiri au rămas din povestea cu tine…frunze ce și-au scuturat clipele peste văzduh.
Timpul a zburat…clipele s-au scurs, iar eu îmi aștern emoțiile pe foi, uitând de lacrimile ce-mi curg din suflet. Le simt cum se preling ușor pe obrajii, pe care îi sărutai cândva. Cad pe pagini – aș vrea să le pot șterge, aș vrea să le absoarbă hârtia, unde îți iscălesc numele, dar lichidul cald nu intră în fibra coalei…nu vrea să dispară împreună cu inițialele numelui tău.
Le șterg grăbită cu mâna…îmi rămâi impregnat pe degete. Îmi curgi cu tot cu cerneală pe mâini – ești acum o pată albastră pe negrul cerului înnourat. Poate un penson îmuiat în acetonă te-ar dizolva de pe bolta sufletului meu. Aș reuși doar cu puțină forță să îți alung culoarea din mine. Acum iubești și – ești iubit de ființa pe care o crezi al tău suflet pereche.
Mi-ai fost și mă bucur că nu îmi mai ești, îi ești ei – îmi este îndeajuns să te știu fericit cu acea ea potrivită pentru tine. Rămâi cu bine…
Va urma…
Artcezara 