S-au scurs încercând să își construiască povestea, s-au stins în căutarea iubirii eterne. Te-am vrut mai aproape de al meu trup, cu un pas în fața inimii ce te dorea. Flama dintre noi a fost vie un timp, atingând focul emoțiilor din mine. S-a stins din viață atunci când mâinile noastre și-au desprins celulele unele de altele, venele împletite cu sânge cald. S-au frânt – din noi a curs sânge, ce s-a întins pe pereții inimii mele.
Am crezut că după despărțirea mi se va stinge lumina cerului, că voi muri cu lacrimile uscate pe chip. Trăiesc…sufletul îmi respiră aer de nou început. Am reușit să reclădesc o parte din mine, să îmi conectez ființa la curentul stelelor și emoția cuvintelor. Le simt, dar încă nu cu tot corpul. O parte din mine este funcțională, pe când cealaltă parte este în renovare. Acolo s-a produs explozia, acolo mi te-ai desprins de palmă lăsându-mă să cad în gol…
Te-am iubit mult…așa cum nu m-ai iubisem de mult. Ploaia întrerupe sunetul vocii tale, închide undeva în trecut prezența ta, ultima mea iubire. Aș plânge…dar nu mai pot – te-am plâns nopți întregi…îmi ajunge.
Va urma…
Artcezara 