Te-am plâns prea mult, dăruind din mine părți întregi, lacrimi însîngerate. M-am durut atunci când ai izbit ușa inimii plecând fără să privești în urmă. Mă puteai vedea cum îmi era trupul prăbușit, mâinile lipite de noroi, iar ochii pierduți în suspine, în strigăte aruncate spre cer.
De-ai fi știut că ți-am fost fidelă iubire, fata care te-a acceptat așa cum erai. N-ai reușit să mă vezi așa cum venisem în viața ta, o femeie cu suflet, fără fizic din plastic. Nu, nu m-ai auzit când îți spuneam că îți iubesc fiecare parte de suflet. Ai zburat spre ea…trupul făcut din fantezii arse într-o singură noapte.
Sunt doar o fată obișnuită, un om care a vrut doar să iubească și să fie iubit. Fără pretenții, fără palate din cleștar și luxoase inele cu diamant. Iubirea este cea mai scumpă bijuterie, pentru că nu oricine își permite să o păstreze fără să o ciobească. Ai spart-o – iar aici povestea noastră și-a găsit punctul. Final de drum scria pe inimile noastre.
Cerul senin și adierea ușoară a vântului…sunt singurele sunete pe care le aud acum. Amintirile cu tine s-au transformat în povești, poveți pentru alte suflete. Nu…el este însurat acum. Poate își poartă mândru copii și își iubește soția. De mâna cu ea își poartă pașii, iar eu îi sunt doar un nume scris cândva pe o foaie de hârtie, o fată pe care nici nu știu de a iubit-o vreo clipă.
Timpul trece, inima își vindecă rănile visând la un nou început. Îl voi întâlni curând, iar ei îmi vor fi pe veci povești de adormit copii.
Va urma…
Artcezara 