Tăcerea (15)

Sunt o fată obișnuită, un suflet ce-și oglindește interiorul în luciul apei. Am rămas mută privindu-mă în porii stropilor aruncați de mare, valuri perturbate de vânt. Eu – doar eu și tăcerea, sunetele izgonite de tunetele din gânduri. Le scriu în cuvinte redate pe note melancolice.

Îmi caut ochii, acele sclipiri de căprui născute acum mulți ani. Din ei curg șiroaie de lacrimi, mici umbre ascunse sub pleoape. Da, sunt Mădălina – un nume simplu, scris în fundalul semnăturii lui ArtSuflet. M-am pitit după el să-mi pot dezgoli corpul de povești, emoții simțite cu inima.

Le împart cu ei, acele persoane care au ales să-mi citească gândurile, să mă descopere așa cum sunt. N-am pudrat filele, nu le-am îmbăcsit cu machiaj pentru a deveni parfumate și false. Acolo sunt eu…cu tot ce-mi conține întregul, format din minte, corp și suflet.

Poți atinge paginile, printre degete vei simți cum tremur. Din pagini vor ieși hologramele acelor călăi care mi-au frânt aripile, când îmi doream să iubesc.

Chipul lor este pictat cu furtuni luminate de întuneric, bezna din ale lor celule. Sunt făcuți din cenușă, praf ars și purtat de fulgere. Ochii le sunt pete însângerate de apus dureros. Roșiatice urme rămân impregnate pe cer, pictate parcă cu palmele unor îngeri căzuți. Timpul le-a pecetluit soarta, semnându-le sentința cu roșu aprins.

Trecutul a închis cu tot cu ei poarta, lăsând în urmă o pagină albă, un nou început.

Va urma…