De ce fugi? Te strig, dar surd îmi este ecoul. Nu mă auzi, pleci grăbit să nu pierzi ce ai mai de preț: timpul. Respir adânc și în tăcere ascult marea. M-am întors la ea să te caut, să îți simt prezența prin valuri. Vântul își plimbă agale frunzele, lăsând în urmă doar amintiri, ce au fost în noi făclii aprinse.
Mi-ai spus aprinde-te pentru mine, să ardem împreună închiși în povești. Cu focul din noi să scriem emoții nemuritoare, pagini parfumate. Ce ți-am fost? Te întreb…nu arunc cu vorbe în neștire. Vii și pleci, precum un tren care pleacă și vine, călătorind nopți întregi prin gări pustii.
Te aștept acolo unde te-am plăsmuit, în același loc cu imagini din tine. Mă găsești contemplând, la malul mării. Voi fi doar eu și briza, în singurătatea gândurilor mele. Nu pleca…rămâi lângă mine până când vom deveni cenușă, praf de stele. Acel praf va fi înălțat spre cer, dus în lumea în care doar spiritele vorbesc, corpurile fiind doar inerte forme umane, fără suflare.
Ne vom întâlni în lumea Sfântului Petru, pentru a ne iubi în continuare, cu aceeași pasiune, răbdare și maturitate așa cum am făcut-o pe pământ, când eram simpli muritori. Vreau să îmi fi sufletul și omul lângă care îmi voi număra primele fire albe de păr și primele riduri. Bătrânețea vreau să ne prindă împreună, prinși de mână ca în prima zi.
Te aștept…sunt fata obișnuită, care își caută iubirea și care te cheamă cântând valurilor.
Va urma…
Artcezara 