Ascult în liniște cum ticăie ceasul, cum secundele zboară însoțite de gânduri. Fiecare clipă poartă pe ale sale aripi un gând, cuvinte scrise timid pe o frunză arămie. Sunt duse departe, acolo unde simțirile se transformă în scântei aprinse. Ard până când sunt cuprinse de două inimi, ce-și unesc corpurile formând un întreg.
Port în mine vorbe, acele emoții conduse de inimă, frânturi din povestea celor două inimi. Proiectez în lumina cerului acele imagini, acele scurte filmulețe în care eram iubită. În acele minute te iubeam mai mult decât pe mine, dăruind din mine părți întregi. Acum…privesc cerul, ascult povești cu final fericit, dar a mea poveste a avut punctul într-o lacrimă, pe fundul unei mări adânci.
S-a scufundat precum vestitul vas Titanic, lăsând în urma sa doar sunete de ajutor. Te-am uitat undeva în acele sunete surde, printre valurile bărcilor care își căutau disperate supraviețuitori. Te-a luat oceanul să îți curme viața, luând în ale sale adâncuri al tău suflet. Ești doar o epavă, un vas plutitor printre vietăți minuscule. Te vizitează delfinii, iar din când în când și o balenă. În rest ai rămas blocat în nisip, fiind doar o poză banală dintr-un ziar.
Chipul tău stă așezat pe ecrane, în colțul din dreapta, acolo unde se discută subiecte despre ” cine a fost?”.
Va urma…
Artcezara 