Mi-ai fost vis dulce scris cu clocotul din sânge, cu zvâcnirea unei copile îndrăgostite. Fiecare parte din trupul meu te-a iubit, crezând până în ultima clipă că nu vei pleca. Îmi plimb pașii pe străzi, încercând să mă mint că te-am uitat. Inima îmi bate constant, vorbindu-mi despre tine la fiecare pulsație.
Prin fața privirii mele îți plimbi imaginea, acei doi ochi albaștri pe care îmi este greu să îi uit. Să te golesc din gândurile mele îmi este crud chin, suferință picurată cu amar. Mi-ai fost o scânteie de vis, o mică flacără ce-mi stă stinsă emanând fum.
Fumul se ridică spre cer, lăsând în urmă falduri de aer negru. Mă uit cum te înalți spre nori, cum pleci ținând în palme scrum. Ești doar o adiere de vânt care scutură frunzele toamnei, foșnind a iubire pierdută. Am rămas doar eu și timpul, ce se scurge lăsând secundă, cu secundă să-i cadă din clepsidră.
Privesc ceasul și îmi dau seama că este prea târziu să te întorc din drum, să îți spun că aș fi vrut să mă vezi a ta iubită, nu doar o prietenă cu care poți împărți emoții. M-am văzut lângă tine o zeiță, o ființă iubită, dar pentru tine poate nu am fost.
Iartă-mă că m-am văzut ce nu eram…
Va urma…
Artcezara 