M-am întors la mine, cu toate emoțiile strânse într-o cutie. Cu tine prins dincolo de nori, deschid poarta noii mele pagini, unde voi scrie un alt nume, o altă poveste cu final fericit.
Decorul este nou, pictat în culori deschise, zglobii. Eu – eu sunt o altă Mădă, pe vechea Lina am lăsat-o în paginile poveștii cu tine, închisă între patru pereți cu inima scrum. Ea este acum doar amintirea unor clipe scurse dintr-un timp consumat hain, rupt și devorat secundă, cu secundă.
Ceasul ticăie…din sunetul lui se frâng contorsionate secvențe din ceva mort. Miroase a noi tămâiați, prefăcuți în praf, cenușa peste care plâng doi necunoscuți. Au venit la priveghiul iubirii pentru a comemora iubirea care s-a stins prea repede – era prea tânără să plece dincolo, în cer.
Pe chipul ei încă se joacă fluturii, zvăpăiați își scutură aripile pentru o ultimă suflare, înainte să se ducă în alte zări. Sunt ultimele momente lângă sentimentul care ne-a legat inimile. Ce i-ai spune dacă te-ar auzi? Dacă nu ar fi murit ai fi prețuit-o mai mult? Tăcere – de ce taci?
A venit ceasul al doisprezecelea, acel ultim minut în care ai fi putut salva totul, dar tu nu spui nimic… Peste sicriul închis destinul aruncă pământ, iar îngerii îi cântă veșnica pomenire.
A – a murit…lumina lumânării poart-o până la prima umbră, pe care viața ți-o va scoate în cale. După acea pată de întuneric o poți uita și mă poți da uitării și pe mine. Mergi pe drumul tău…
Va urma…
09.05.2022
Artcezara 