-
Cu pași înceți mă îndrept spre acel drum acoperit de mister, o boare cenușie, ca o perdea grea făcută din stropi de rouă. Închid ochii pentru un crâmpei de secundă – vreau să simt emoția despărțirii de ceea ce mi-ai fost: un vis. Prin mine trec amețite trăiri, umblă hotic în căutare de etern, se…
-
Întoarsă la mine, cu sufletul scuturat de ploi, ascult susurul lin al lacului. Sunt departe de lumea dezlănțuită, într-o pădure ce-mi emană liniște și parfum de flori. M-am regăsit – mă strâng în brațe, îmi ascult bătăile inimii, simt cum sângele pulsează prin vene. Căldura propriului corp mă scufundă într-o emoție profundă. Știu că sunt,…
-
Ceasul își conduce ticăitul spre o nouă zi. Cerul abia trezit de lumina soarelui se întinde peste nori. Ascult tăcerea dintr-o zi aparent liniștită, cu păsări ce-și reiau zborul. N-am apucat să te simt stinsă – absența ta încă pălpâie în mine, iar dorul s-a evaporat, undeva prin lume. Mă simt ca adusă la mal…
-
Le port în suflet ca pe niște stele luminoase, care au ales să nu cadă. Mi-au rămas scut în fața îndoielii profunde. Nu le alung, nu le dau în zbor spre pământ. Strălucesc tăcut, acolo unde, cândva îmi era teamă să pășesc. Fiecare stea poartă o poveste, o citesc conștientă că ai fost, existând undeva…
-
Mă caut acolo unde păsările văzduhului zboară, iar acul ceasului nu se opintește. Încerc să mă regăsesc întreagă, cu sufletul reconstituit, fără temeri – încărcată de curajul acela viu, flama ce poate deveni flacără. Îmi întind aripile spre cer – vreau să zbor departe de nori, lăsând în urmă timpul. Cu palma deschisă, privind în…
-
Mă cuibăresc cu întregul meu în brațele tale,Gânduri nocive se dizolvă când îți stau prinsă de inimă, ruptă de clipe.Plutesc spre nicăieri când noi devenim unul,Un strop de magie dintr-o poveste de-un secol.Un pas nu fac să mă descos de a ta ființă Nu vreau, nu pot, n-am cum să te predau – m-aș simți…
-
Timpul dizolvat în particule de praf, pulbere fină, invizibilă, ce nu lasă clipele să curgă, secundele împietresc în mici fragmente de moloz, care plutesc în neștire. Vântul le poartă în casele celor ce credeau că el are viață, a sufletelor ce încă au pe masă un ceas cu ticăitul surd. Orologiul stă neclintit pe noptieră…
-
Abonează-te
Abonat
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Artcezara 