-
Sunetul mării ce abia îl auzi,Te cheamă să deschizi uși Nu, nu deschide poarta!După ea se ascunde soarta,Te privește tăcută, scufundată în gânduri,Cu speranța vie că-i vei înapoia povestea -Purtată de vânt peste clipele pierdute printre veacuri…Citește-o! Este aici să-ți arate caleaDincolo de norii îmbibați în furtună,Scuturați de timp în dorul de-o clipă.Marea ce-ți strigă:…
-
„ Dincolo de el ești tu… Rămâi cu flacăra speranței aprinsă! Viața ta merge mai departe, draga mea!” Trenul se oprește, lăsând în urma sa o boare de vânt. M-am întors în gara de unde am plecat – când te-am cunosc, atunci când m-ai luat de mână și suav mi-ai șoptit: „Sunt aici, te rog…
-
Mi-ai rămas în gând plutind pe ale minții valuri. Din când în când o maree te aduce la mal să te revăd. Stai câteva clipe la țărm până vântul rece decide să agite marea, iar în clipa următoare ești din nou departe, luat de spuma mării. Mă bucur de tine atâta cât timpul îmi lasă…
-
Ți-am simțit prezența fără să te văd, o boare de lumină în apus de lunăMi te-ai arătat sub stele o formă de corp învăluită în ceață,Un chip pictat în linii fine, un suflet neștiut.La început mi-ai părut un străin, până când o voce din eter mi-a șoptit: l-ai întâlnit în trecut…Sufletele noastre s-au găsit, cândva…
-
M-am oprit în fața norilor plini de ceață. Vaporii cerului îmbrobodit cu mănunchiuri de praf grizonat se plimbă haotic, purtați de vântul rece. Respir aerul unei zile mohorâte, gândurile îmi sunt departe, fugite din realul minții. Privesc ceața ce acoperă copacii, ascunde cu măiestrie frigul din mine. Mă ajută să mă furișez printre oameni, să-mi…
-
Din nou te-ai furișat prin vis – îți stăteam prinsă de umăr, iar obrajii tăi îmi atingeau chipul. Ți-am simțit corpul, bătăile inimii și respirația. M-am simțit protejată, în siguranță lângă tine. Știam că nu am ce păți. Mi-am dat voie să te simt, cu toate că în fiecare seară îmi spun: „ ești doar…
-
Te aștept…sau poate doar mă pierd în fața cerului senin, pulsând emoții. Stau cu ființa desprinsă de pământ, levitând sub luna plină. Contemplu norii cu mintea confuză, întrebându-mă: „Cine ești? Oare ce cauți în mine? ” Port un dialog cu mintea să aflu de unde vii și cum ai intrat în lumea mea. Mâinile tale…
-
Exiști – oricât îmi urlă mintea că ești o imagine născută din ale cerului lumină. În fața ochilor mei tu apari, ca o stea a nopții, privindu-mă cu acei ochi parcă pictați de-o mână divină. Sufletul vrea să te creadă, ființa îmi poartă lupte acerbe cu raționala minte, ce nu mă lasă să te cred…
-
Abonează-te
Abonat
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Artcezara 