Rămân scriind pe foi un „va urma”, sperând că va fi un pas spre o pagină nouă din povestea mea cu un alt el. O pagină goală – un nou început, pe care îl aștern privind marea în lumina apusului. Îl scriu cu inima deschisă, lăsând în urmă trecutul.

Mă oglindesc în ochii lui, sufletul imaginat și desenat cu mâna liberă. În tine îmi văd povestea, acel basm, în care acele două inimi sunt jumătăți împreunate.

Pătrund cu tot corpul printr-o oglindă, care desparte realitatea de lumea virtuală. În lumea reală te văd pe tine, fantomatic chip ce te pierzi undeva, departe de mine. Plec din real și ajung pășind tiptil în afara sufletului, într-o lume fantastică, unde tu ești al meu.Să te simt în brațele mele, cum îmi curgi prin vene. Îmi ești emoție înflăcărată, dor nesecat de a iubi.

Te caut într-o lume fără palpabil, gonind cu inima deschisă spre al tău suflet. Viteza e mare, autostrada fericirii plină de stele căzătoare, pe care în grabă vreau să le ocolesc. Poate e ultima dată când te caut – ultimul drum alergat spre tine, suflet pereche. Cum aș putea să nu renunț la a te căuta?. Am vrut de atâtea ori, dar ploi mi-au stat ca un zid în cale.

Stropii de ploaie nu au vrut să te dau uitării, să renunț la a te căuta printre chipuri, iubiri purtate de timp printre rânduri. Mi-au plouat în suflet vise, să te pot atinge cu ochii închiși, sperând că nu te voi pierde.

Va urma…