Las povestea scrisă pe foi să zboare. Acele gânduri sunt emoții, o legătură imaginară dintre o Cezara reală și un Adonis închipuit. Mi-am scris povestea de dragoste, ca și cum aș iubi, ca și cum l-aș fi găsit pe el. Am așternut în acele rânduri o imagine a ceea ce mi-aș dori să fie.
Îl conturez în tăceri, în desene pictate cu inima deschisă. El îmi este un vis frumos, un dor nebun de a iubi din nou. Încă te caut, dragul meu… Încă te aștept, cuminte, privind cerul. Oftez când îmi aduc aminte de tine, atunci când melancolică realizez că nu ești. N-ai mai fost de mult, peste tine au trecut ani, clipe întregi.
Îmi spun mereu că e mai bine fără tine decât iubind omul nepotrivit. Aceste cuvinte îmi umblă printre gânduri, venind împreună cu tristețea. Las lacrimile să cadă, să moară izbite de pământ. Golesc din mine tot, lăsând geamurile sufletului larg deschise. Răcoarea nopții îmi pătrunde în camere, aerul devenind respirabil. De la geam văd cum norii se joacă, iar stelele se lasă umbrite de lună.
Rămân cu mintea la tine, suflet din vis. Mâine este o nouă în care poate îmi voi reaminti de tine, privind cu ochii în gol. Și voi avea pe buze o întrebare: ” Oare vei veni astăzi?”.
Va urma…
Artcezara 