Am rămas cu întrebarea ascunsă, precum soarele după nori așteptând furtuna. Privesc cerul cum își poartă umbrele, lăsând pe boltă urme de întuneric. Plouă încet, picură dintre frunze sunete cu miros de toamnă. Încă te aștept cu pana în mână, dorind să închei tăcerea. Cu ce să o închei? Cu ce să-i pun punct? Ce gânduri ar fi de ajuns să închid liniștea?
Am mintea goală, emoțiile îmi zboară, iar cuvintele nu vor să apară. Dacă ai fi fost aici – totul este doar un „dacă ar fi”, nimic clar. Tot la ploaie mă uit, am rămas cu ochii la cer, la cum natura își scutură copacii. Tună și fulgeră, iar sunetele liniștii sunt alungate de zgomotul furtunii.
Mi-aș dori să fi aici, lângă mine. Vreau să te simt aproape de inima mea, strâns în brațe de al meu suflet. Te caut printre stropii ploii, ce-mi cad lin pe geam. Vii?
Va urma…
Artcezara 