Mă aflu în fața ta, suflet ce-mi bați la poarta inimii. Te privesc…aș vrea să te pot primi fără teama, ce-mi pătrunde ușor în suflet. Îmi spui blând că vei fi aici, că nu vei pleca niciodată de lângă mine. Mi-aș dori să te pot crede, să știu că a mea căutare a luat sfârșit.
Paradoxal porți numele unei muze pe care acum ceva timp am scris-o în povești. Ești Sebastian, dar nu polițist al muzicii, ci sufletul întâlnit atunci când nu mai credeam în iubire.
Te-ai întors să îmi spui că pot iubi, că sunt un al suflet, transformat din cenușă în pasăre zburătoare. Ai venit să îmi dai înapoi aripile, cu care să zbor din nou spre cer, fără teama de a cădea.
Oare mai am curajul să zbor? Oare inima mea poate iubi? Oare pot iubi din nou?
Va urma…
Artcezara 