-
Aproape de tine (7) – parte din seria „Noi”
Pur și simplu ești, cu un gest simplu și firesc te simt. Mă faci să nu te uit, sădind în mine emoții profunde. În brațele tale pot zbura oriunde, nu am limite în a visa. Sunt femeie lângă tine, una înflorită, cu toate petalele deschise. Te-am întâlnit când nu mai căutam iubirea, când mi-am lăsat…
-
Părți din tine (12)
Ți-aș fi spus multe, aș fi așternut pe foi emoții, dacă știam că tu, dragul meu T, le vei citi pe nerăsuflate, sorbind din ele seva iubirii. Dar – îmi dezgolesc acum sufletul de acele licăriri emotive, flăcări minuscule ale ființei mele. Visam să îți strâng mâna, să te cuprind în ale mele brațe uitând…
-
Aproape de tine (6) – parte din seria „Noi”
Ești aici, așa cum mi te-a adus noaptea. Mă ții în brațe, respiri lângă mine. Te simt, nu te mai caut cu lumina zilei. Luna a răsărit pe cerul plumburiu al toamnei. Cerul închis în ceață ne lasă în intimitate. Îți aud bătăile inimii – bate în același ritm cu a mea. Respirațiile ni se…
-
Te port în mine
Te port în mine oriunde,Pictat pe pânza albă a cerului în culori fără umbre.Chipul ți-l contemplu în lumina stelelor – Visez privind văzduhul că într-o zi vei fi al meu odor.Ochii tăi mă văd întreagă, fără teamă,În privirea ta nu am imperfecțiuni, nici un dram de patăMă privești ca pe-o zeiță a inimii tale, venită…
-
Departe de tine(5) – partea a treia ( parte din seria „Noi”)
Zorii zilei îmi luminează calea. Felinarele abia mai pâlpâie în ceața dimineții. Îmi continui drumul coborând spre pădurea din fața mea. Mă prind de mână și îmi las pașii să-mi descopere noua cale, drumul ce îmi va arăta unde te găsesc, suflet din vis. Știu că în acest moment mă privești de undeva, dintr-un colț…
-
Departe de tine (5) – partea a doua – parte din seria „Noi”
Îmi plimb pașii printre frunzele toamnei, lăsând arămiul lor să-mi coloreze sufletul. Cu ochii opriți pe cer îmi las gândurile în voia norilor. Peste inimă și-a lăsat toamna frigul, dar tu de undeva din văzduh îmi amintești că soarele n-a plecat, că tu încă exiști în ea. Te-am lăsat să-mi apari în gând, nu te…
-
Departe de tine (5) – partea întâi – parte din seria „Noi”
Cu geamul larg deschis, pătrunsă de gânduri te privesc zburând spre cer. Ochii nu-ți pot vorbi, n-au glas să-ți spună cât am plâns, dar dorul de tine va fi aici în mine, vei fi ți tu cu ale tale amintiri. Te las – nu mi-aș dori să o fac…nu știu câtă forță mai am în…
-
Înainte să zbori (4) – parte din seria „Noi”
În inimă mi se zbat fiorii nopții trecute, acele atingeri așternute pe corpul cald, șoaptele ce mi-au cutremurat ființa. Sunt o visătoare, îmi prind fluturii de mâna ta – zbor purtată de tine. Rememorez clipele din lumina lunii, momentul nostru de iubire. Mi-am dăruit inima în acel dans nocturn al ființelor noastre. Simt că ți-am…
-
Zborul dorinței (3) – parte din seria „Noi”
Îmi las visul în palmele tale, în zborul plăpând al cocorilor spre alte zări. Lumina sa o împart cu soarele, lăsând în grija cerului dorul din mine, acel dor nebun de tine, străinul din stele. Nu renunț la noi, ci doar las timpul să-și despletească clipele peste vis. Nu te mai exprim în rânduri, nu…
-
Draga mea ființă din frunze,
Mi-ai invadat sufletul cu ai tăi fluturi,Ce-mi zboară acum spre apusul verii.Îmi ceri să-i uit mângâierile,Dorindu-ți pieirea florilor cu al lor crud verde. Le vrei ucise de ruginiul toamnei – ce om fără de lege! Te primesc în inima-mi încălzită de raze,Nu te cert că ai îmbibat în noi culori în umbre!Îți cad în brațe,…
