-
Mă strâng în brațe, cu setea nesecată a unei inimi care părea plecată din propria casă. M-am întors la mine, la copila iubită cândva de tine, trecător din altă lume. Mi-am luat valiza cu amintiri, o târâi lent pe frunzele umezite de ceață. În fața mea este un drum ce-și ascunde peisajul în văzduh, printre…
-
Eram copilă când te scriam…nu știam că într-o zi îmi vei deveni resemnare. Te pictam prin cuvinte, visam cu ochii larg deschiși că va veni acea zi în care timpul îmi va spune cine ești, cum arăți și va face cumva să-mi rămâi alături. Mi-am dorit…să te mint spunându-ți că acum am lepădat dorința? Nu…
-
Planta renunțării crește, înfingându-și rădăcina în al meu suflet, ale sale fire ajungând până în ultima cameră a ființei mele. Tu…tu vis pictat pe al meu cer, zaci într-un tablou, pe tavan. Pe pânza ta s-a depus praful, iar poza ta stă încununată cu plasa paianjenilor. Chipul tău nu mai pare viu, ochii tăi și-au…
-
Falsitatea din sufletele lor, acele inimi care vând iubirea la preț de sentiment profund, izvorâtă din ape murdărite de ură. Sunt oameni care apar în calea noastră, să ne învețe că a fi un suflet gol nu este un ideal iscălit pe o listă de dorințe. În ei nu este spațiu pentru doi, pentru emoții…
-
Mi-ai fost prietenă mereu, n-ai plecat de lângă mine chiar dacă timpul m-a trecut prin clipe dificile. Iartă-mi stângacia din cuvinte…mi-e greu să îți scriu fără să scurg din mine emoții. Îmi ești cea mai bună prietenă, un suflet rar în această lume, sufletul pe umărul căruia mi-am plâns bucuria, dar mai ales tristețea. M-ai…
-
Cum a fost să iubesc…cum trăiam fiecare clipă fără să mă gândesc că voi fi prada unor curenți, care mă vor arunca în nori. Curajul mi-a fost călăuză, un soldat fidel, care îmi spunea cu glas tare „ iubește!”. I-am ascultat vocea mulți ani, mergând la pas cu dorul și acel a iubi fără judecată.…
-
Din cer răsar stelele pline de lumini, licurici ce zboară în largul mării. Își lasă sclipirea haotic în umbre, pe valurile apei, făcând din mare locul unui spectacol din lumini și umbre. Întinsă pe nisip îmi scriu cu degetele gândurile, foaie fiindu-mi văzduhul senin. Cu ochii înlăcrimați te scriu…te visez cu aripile inimii larg deschise,…
-
Ascult în tăcere vântul, ce-și plimbă agitat curenții. Se grăbește să închidă cerul cu alte ploi, cu alte pete întunecate. Iarna e aici – neschimbată parcă de anul trecut, tot cu haine grele își împodobește copacii, iar pe tânărul ger nu l-a uitat acasă. Îngheață tot…pe unde suflă el rămân pori de gheață, precum roua…
-
Pete intense de iubire împrăștiate zglobiu printre stele, incerte emoții desenate pe cerul nopții. Privind cerul ai crede că zborul îți va fi un stol de păsări întins peste ceața dimineții, purtat în valuri de aripile văzduhului, dar norii te anunță că turbulențe vor fi între tine și vântul aducător de ploi. În lumina sufletelor…
-
Strâng în palme norii cerului, presărând picuri de ploaie peste foile albe întinse pe pat. Albul paginilor absoarbe apa din picături, din ei albul foii se transformă în gri, cerc în care lacrimile cerului și-au imprimat amintirile. Printre porii paginii ești și tu, suflet fără nume, născut din…cenușă de vis. Te simt printre degetele care…