-
Rămân scriind pe foi un „va urma”, sperând că va fi un pas spre o pagină nouă din povestea mea cu un alt el. O pagină goală – un nou început, pe care îl aștern privind marea în lumina apusului. Îl scriu cu inima deschisă, lăsând în urmă trecutul. Mă oglindesc în ochii lui, sufletul…
-
” Să nu regreți – așa a fost să fie. Păstrează din tot doar acele clipe frumoase. Și nu uita că – te-am iubit…”. Așa ți-am spus la ultima noastră întâlnire, atunci când fugitiv ne-am spus „Ai grijă de tine…”. Am închis poarta trecutului lăsând în urmă o altă inimă, un alt dor ars. Te…
-
„O plângi? – n-ai lacrimi, nu poți plânge ceva ce ai omorât cu propriile mâini”. Sunt ecouri pierdute în văzduh, sunete surde ale vocii mele – uitare pentru al tău suflet. Printre razele soarelui te întrevăd așa cum te știam, cu ochii tăi ce-mi spuneau tăcut că nu vor pleca. Acum stăm față în față…
-
„Trecutul a închis cu tot cu ei poarta, lăsând în urmă o pagină albă, un nou început…”. Erau cuvintele ce-mi încheiau prima filă din povestea unei fete obișnuite, o simplă inimă ce-și dorea iubire. N-a cerut stele pictate cu aur sau flori culese din alte lumi – a vrut…a vrut să te știe al ei.…
-
View this post on Instagram A post shared by Cezara (@artcezara)
-
Ascult liniște…prin vene îmi curge mută inima. Ochii își pierd lacrimile printre valurile mării tăcute. Ai fost aici – acum a rămas lângă mine doar briza. Sunetul apăsat al respirației tale îmi pătrunde din nou, deschizând cartea cu vechi amintiri, clipe când erai o parte din mine. Vorbesc cu mine și îmi spun că ești…
-
Sunt o fată obișnuită, un suflet ce-și oglindește interiorul în luciul apei. Am rămas mută privindu-mă în porii stropilor aruncați de mare, valuri perturbate de vânt. Eu – doar eu și tăcerea, sunetele izgonite de tunetele din gânduri. Le scriu în cuvinte redate pe note melancolice. Îmi caut ochii, acele sclipiri de căprui născute acum…
-
Te-am plâns prea mult, dăruind din mine părți întregi, lacrimi însîngerate. M-am durut atunci când ai izbit ușa inimii plecând fără să privești în urmă. Mă puteai vedea cum îmi era trupul prăbușit, mâinile lipite de noroi, iar ochii pierduți în suspine, în strigăte aruncate spre cer. De-ai fi știut că ți-am fost fidelă iubire,…
-
Abonează-te
Abonat
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Artcezara 