Pe unde îți umblă gândurile?. Ești pierdut departe de valurile mării, iar mâinile îți stau împietrite pe lângă corp. Privirea ta nu este în ochii mei, stă fixată într-un punct – tăcerea și sunetul vântului se aud pe fundalul unei scene dintr-un film mut. Personajele au ajuns în acel moment când și-ar spune adio, dar…

Oare vei ajunge prea târziu să mă vezi?… Pașii tăi nu-mi vor fi urme pe suflet…umbre lăsate în zare de a ta prezență. Tu – un nor purtat de vânt acolo unde inima bate izbind gânduri de malul mării. În mii de bucăți se destramă fiecare gând născut din trecerea timpului. Cu tălpile goale străbat…

Te-am deschis, suflete să-l pot contura folosind doar prezența lui absentă. În linii fine te descriu, caut să nu pierd printre cuvinte vreun detaliu. Un om nu foarte înalt, cu părul de culoarea toamnei târzii – iar ochii de un căprui parcă rupt din cerul cu palide urme de primăvară. Corpul zvelt, cioplit în forma…

Oare tu îi ești dorul împletit cu visul de a iubi din nou?. În fiecare zi se întreabă când vei veni – când privind cerul nu va m-ai plânge. Cu creionul prins între degete te scrie condusă de emoția revederii, reîntâlnirii cu a ta imagine. Până să te primească în gândul ei era un nor…

Îi vei spune că ai fost acolo, lângă ea cât timp sufletul ei te căuta?. În timp ce ea umbla bezmetică prin lumea să te afle…îi vei spune că erai atât de aproape, când inima ei alerga să nu te piardă?. Vei avea curajul să te lași văzut, descoperit de ea?. Cu privirea se strecoară…

Te simt atunci când închid ochii. Ești acolo în umbra genelor culcate – sunet de pleoape tremurând se aude împreună cu respirația profundă a ființei, ce te are visând că poate nu o vei uita… Cutremurul brațelor ei atunci când prin gând o atingi se frânge precum un trăsnet în ale sale fire de păr.…

Îmi poți fi suflet real, brațe cuprinse la piept indiferent de vremea din noi?. Te caut printre clipele scurse, nopțile în care te aveam în gând…și acum tot aici ești. Mi te imaginez ca și cum ai fi lângă mine – nu doar o plămădire a inimii mele. Sugrum tacit lacrimile…le ascund scriind despre un…

Nu mă auzi…ești prea departe să prinzi în al tău suflet ale mele simțiri împletite în note scrise pe portativ. Le cânt cu privirea ascunsă printre frânturile unui apus, sperând că poate într-o zi mă vei auzi și te vei întreba cine sunt?. De ce te cânt tocmai pe tine?. Versurile sunt părți din mine,…

Îmi bate inima atât de tare, precum marea învolburată își izbește valurile de țărm. Cu fiecare reflux al mării tresar simțind cum revii în mine, iar plecarea ta îmi este nor de furtună, nopți cu ochii în lacrimi. Te plâng în hohote, te strig în speranța că într-o zi te vei întoarce la malul mării,…

Mă asculți?. Doar o secundă aș vrea să te uiți în ochii mei. Sufletul meu vrea să îți destăinuie emoții, simțiri culese din paginile poveștii mele. Știi…te scriu, prin care cuvânt te simt aici transformat în acel foc viu. Nu, nu am vrut să mă îndrăgostesc de al tău suflet… Pur și simplu închid ochii…